Liberalii le arată pesediștilor ce au făcut: administraţiile locale, în pericol iminent de faliment după majorarea salariilor

0

Senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, a declarat că administrațiile publice locale au o mare problemă după majorările salariale din acest an și riscă falimentul.

Liderul liberal a oferit și exemple concrete de primării din mediul rural care sunt în incapacitate de plată și a precizat că a adresat o interpelare ministrului de care depinde o bună parte din finanțarea autorităților publice locale din România.



”M-am adresat oficial, printr-o interpelare parlamentară, doamnei Viceprim-Ministru Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, căruia i-am sesizat situaţia de faliment iminent al administraţiilor locale, după majorarea salariilor angajaţilor. Realitatea din această perioadă arată faptul că foarte multe Primării, atât din judeţul Botoşani, cât şi din celelalte judeţe ale României, se află în pericol iminent de faliment, în urma majorărilor salariale efectuate în ultima perioadă. Faptul că legile au fost modificate de decidenţii PSD pentru a oferi permisivitatea creşterilor veniturilor funcţionarilor din administraţiile publice locale a avut drept consecinţă nefirească secătuirea bugetelor, precum şi ajungerea Primăriilor în situaţie de incapacitate de plată. În această stare deplorabilă se află Primăriile Mihălăşeni şi Dimăcheni, din judeţul Botoşani, care au în acest moment conturile blocate, însă la nivel naţional situaţia este extrem de gravă”, a declarat Costel Șoptică.

 

Oferind exemple concrete ale acestui dezastru naţional, Șoptică a solicitat din partea vicepremierului Sevil Shhaideh să îi răspundă, atât lui, cât şi primarilor deznădăjduiţi, la câteva întrebări pertinente şi realiste:



„1. Ce sfat le daţi primarilor botoşăneni aflaţi în situaţie de faliment după creşterea salariilor angajaţilor?; 2. Ce soluţii ar avea edilii aflaţi în această ipostază, în afara celor nedorite, precum majorarea taxelor şi impozitelor, sau chiar concedieri?; 3. Care este situaţia exactă a UAT-urilor aflate în situaţie de incapacitate de plată din cauza menţionată, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Botoşani?”.

 

”Consider că dacă Guvernul PSD a generat această posibilitate, respectiv ca salariaţii din unităţile administrativ teritoriale să beneficieze de venituri mai mari, tot reprezentanţii Executivului trebuie să identifice şi mijloacele prin care să asigure buna funcţionare a activităţii din Primăriile afectate, respectiv ca instituţiile respective să poată suporta toate necesităţile financiare până la finele acestui an”, a concluzionat liderul PNL Botoșani.



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *