Am primit 330 milioane lei pentru drumul județean strategic de 107 km. Doi miniștri, parlamentari și autorități locale la semnare

0

Consiliul Județean Botoșani a primit astăzi, oficial, 330 milioane lei pentru a asfalta 107 kilometri de drumuri județene aflate la stadiul de piatră.

Banii vor fi folosiți pentru a fi asfaltate drumurile județene  din 14 comune din Botoșani, Albești, Blândești, Călărași, Dângeni, Dobârceni, Gorbănești, Hănești, Hlipiceni, Lunca, Mihălășeni, Răuseni, Sulița, Todireni și Trușești, dar și comuna Șipote din județul Iași.



Semnarea contractului de finanțare a fost făcută de vicepremierul Paul Stănescu, care este și ministrul Dezvoltării, dar și Marius Nica, ministrul delegat al Fondurilor Europene.

 

Aceștia au fost așteptați la Botoșani de Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani, prefectul Dan Șlincu, senatorii Doina Federovici și Lucian Trufin, deputații Tamara Ciofu, Cristian Achiței, Marius Budăi și Costel Lupașcu, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, Dorin Alexandrescu, primarul din Dorohoi, Relu Tîrzioru, primarul din Săveni, Florin Buțura, primarul din Ștefănești, Dan Oloieriu, primarul din Flămânzi, Andron Țâmpău, primarul din Bucecea, consilieri județeni și directori de instituții publice.

„Am venit cu mare bucurie la Botoşani, judeţul cu cele mai multe personalităţi din istoria România. Am venit împreună cu toată echipa de la Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fonduri Publice. Asta înseamnă că este un lucru bun. Actualul Guvern prin programul de guvernare şi-a propus ca toate comunităţile din această ţară să beneficieze de normalitate. Asta însemnând apă, canal, sănătate, şcoli, drumuri, energie, ecologizare, cultură şi baze sportive. Judeţul Botoşani, un judeţ cu multe probleme pe care le-am discutat cu parlamentarii, şi ştim care sunt priorităţile”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu.



Și Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, a spus că partea grea de acum urmează deoarece proiectul trebuie scos la licitație și executat.

„Proiectul pe care îl semnăm astăzi este unul dintre cele mai importante la nivelul CJ, peste 330 milioane de lei şi reprezintă un efort depus în ultimii ani atât de colegii din consiliu cât şi de colegii mei de la Agenţia de Dezvoltare Regionale. Greul de acum începe, dar aceste proiecte sunt importante. Acum o lună şi zece zile când am preluat mandatul ne-am asumat că până la sfârşitul anului vom semna toate contractele de finanţare pentru toate drumurile judeţene din ţară”, a afirmat Marius Nica.

Senatorul Doina Federovici le-a mulțumit miniștrilor pentru semnarea acestui proiect deosebit de important pentru infrastructura județului. La rândul său, președintele Costică Macaleți a spus că pe lângă finanțarea pentru drumul strategic vor mai fi semnate finanțări pentru alte 7 lucrări pe drumurile județene, cel mai important fiind Pădureni-Vorona, care va face posibil crearea drumului mănăstirilor din județ, urmând să fie acces pe drumuri modernizate între mănăstirile Zosin, Vorona, Coșula și Agafton.



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *