Botoșani respectă Centenarul României Mari: bani pentru o școală de limba română din Bălți

0

Botoșănenii vor arăta că prețuiesc cei 100 de ani de la Marea Unire într-un mod cât se poate de sănătos pentru români, pentru România.

Primarul Cătălin Flutur a declarat, în vizită la Bălți, că va propune Consiliului Local, alocarea unei sume de bani pentru a finanța o școală cu predare în limba română din municipiul Bălți, Republica Moldova.

 

Edilul-șef a declarat că finanțarea va fi cuprinsă între 20.000 și 40.000 lei.

”Voi face această propunere Consiliului Local, iar autoritățile din Bălți ne vor spune de ce au nevoie la acea unitate de învățământ în limba română, de dotarea bibliotecii sau chiar poate și lucrări urgente de reparații”, a precizat primarul Cătălin Flutur.

Potrivit primarului interimar al municipiului Bălți, Igor Șaramet, jumătate din populația localității este vorbitoare de limbă română și reorientarea Republicii Moldova către Uniunea Europeană poate duce la creșterea acestui procent.

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *