Federovici&co., mobilizare de forțe pentru 3,1 milioane euro în 28 de proiecte

0

Parlamentarii puterii, zeci de primari și de membri PSD au participat la o ședință suținută în Palatul Administrativ din Botoșani unde s-au semnat proiecte cu finanțare de 3,1 milioane euro prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale(AFIR).

28 de contracte pentru autorități publice, dar și pentru privați, vor aduce 3,1 milioane euro în economia locală din comunele Blândești, Bălușeni, Broscăuți, Concești, Cordăreni, Corni, Coșula, Cristești, Dersca, Hilișeu Horia, Lozna, Mihăileni, Pomârla, Păltiniș, Românești, Șendriceni, Stăuceni, Viișoara și Vorona.

La Botoșani au venit Adrian Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR, Marius Postolache, director adjunct în cadrul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de la Iași, prefectul Dan Șlincu, senatorii PSD Doina Federovici și Lucian Trufin, dar și deputații PSD Tamara  Ciofu, Mihaela Huncă, Răzvan Rotaru, Marius Budăi și Costel Lupașcu.

”O zi extrem de frumoasă pentru noi și mult mai frumoasă pentru cei 20 de primari care iată astăzi vor semna contracte de finanțare cu AFIR. O zi foarte frumoasă și pentru beneficiarii din zona privată”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

Adrian Ionuț Chesnoiu, directorul AFIR, a ținut să amintească faptul că senatorii Federovici și Trufin fac demersurile necesare pentru proiectele din județ.

„Vreau să vă spun că sunt doi din cei mai determinați oameni politici pe care i-am cunoscut în activitatea mea profesională, în sensul în care nu trece o săptămână fără să aibă o problemă din județul Botoșani. Motiv pentru care am zis să vin personal la Botoșani și să fiu la dispoziția primarilor noștri pentru a le putea răspunde la toate solicitările, nelămuririle, problemele pe care le ridică”, a declarat Chesnoiu.

Senatorul Lucian Trufin a anunțat că în urma întâlnirilor pe care le-a avut în județ cu fermierii din mai multe zone, Botoșani a ajuns pe primul loc în regiune la proiectele finanțate pentru zona agricolă.