Administrație

Doina Federovici: „În urma solicitărilor transmise, Guvernul a realizat prima etapă pentru construcția Biroului Vamal de Frontieră Rădăuți Prut”

senator Doina Federovici, preşedinte PSD Botoşani
senator Doina Federovici, preşedinte PSD Botoşani

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că în ultima ședință de Guvern de săptămâna trecută, Executivul a adoptat Memorandumul prin care Consiliul Județean Botoșani va trece o suprafață de teren de 40.000 mp din administrarea locală către Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași în vederea construirii sediului pentru punctul de trecere a frontierei de la Rădăuți Prut.  

Am făcut solicitări încă de anul trecut pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, care are o importanță strategică pentru județul Botoșani. Având în vedere că tot în Guvernarea PSD în vara anului 2015 a fost inaugurat punctul fito-sanitar de la Vama Stânca-Costești prin care s-a pus baza pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova, este necesar să realizăm același lucru și în cazul punctului de frontieră de la Rădăuți-Prut. Prima etapă, care a fost cea mai de durată a fost parcursă. Acum urmează emiterea hotărârii de consiliu județean, iar ulterior efectuarea studiului de fezabilitate în vederea începerii obiectivului de investiții”, a declarat Doina Federovici.

 

 

 

loading…

În programul de guvernare de pe plan local, PSD Botoșani și-a asumat dezvoltarea punctelor vamale de trecere a frontiere.

Îi mulțumesc ministrului Finanțelor Publice, colegului meu Eugen Teodorovici pentru că a înțeles că avem nevoie în județul Botoșani de un punct de frontieră modern și funcțional care să asigure fluența traficului rutier dintre România și Republica Moldova. Săptămâna trecută s-au împlinit 100 de ani de la unirea dintre Basarabia și România, iar în decembrie vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Cred că este un obiectiv care trebuie realizat, mai ales că este așteptat de mult timp, atât de cetățenii români, cât și de cei moldoveni”, a subliniat vicepreședintele PSD, Doina Federovici.