Anunță sfârșitul lui Macaleți la CJ: ”Probabil nu va prinde nici sfârșitul anului. Îl schimbă al lui”

1

Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani

Incompetență și poziționare greșită din punct de vedere politic în interiorul PSD, acestea sunt cele două motive pentru care deputatul liberal Cristian Achiței crede că social-democratul Costică Macaleți nu va mai rămâne în funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani.

Achiței a fost vicepreședinte al CJ Botoșani și spune că în momentul de față instituția care ar trebui să gestioneze investițiile atât de necesare dezvoltării județului lipsește din peisaj din cauza lui Macaleți.

 



”Probabil domnul Macaleți nu mai prinde 2020, probabil nu va prinde nici sfârșitul acestui an. Îl vor schimba ai lui pentru că nu este în tabăra care trebuie în partid. După cum văd că e la ei, la PSD, nu contează dacă ești bun, prost, rău, important este să fii cu X, dar nu așa… ci total. Nu îl victimizez și poate că este bine să plece și poate vine cineva care are chef să facă ceva treabă pe acolo. Din 2016 încoace nu se întâmplă nimic bun”, a declarat Cristian Achiței.

 

 

loading…

Deputatul liberal spune că nu are nimic împotriva persoanei Costică Macaleți, ci doar analizează activitatea acestuia în fruntea CJ-ului din 2016 până acum.

”Eu nu am nimic cu persoana Macaleți, ci cu președintele CJ. El poate să fie un tip OK. Am înțeles chiar că e simpatic. Cred că nu îi este locul acolo. Se vede. Nu are nicio inițiativă, nimic. Botoșani va pierde timp, iar acești 4 ani îi vom recupera în 10. În loc în 2020 să ne ducem înainte cu alte proiecte trebuie să revenim la acestea și vom rămâne în urmă față de alții”, a completat Achiței.

 

Întrebat cum vede activitatea lui Macaleți comparativ cu ceilalți președinți ai CJ Botoșani, respectiv Constantin Conțac, Mihai Țâbuleac, Florin Țurcanu, deputatul liberal a răspuns sec: ”ZERO”.

 


Un comentariu

  1. El Condor

    Cugetari de „liberal” unionist , gen : „HAI SA NE UNIM CU NOI SI SA NE-MPATIM LA DOI” . Ii cam „sticlesc” ochii dupa functia lui Macaleti … Dar … n-are … „sarm”- ul necesar …

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *