Licitație de 20 milioane lei pentru cel mai important tronson de drum din traseul mănăstirilor 

0

Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani a scos la licitație modernizarea unui drum care va avea o importanță deosebită în strategia de promovare turistică a județului.

 

Este vorba despre Modernizarea DJ 208H ,Vorona- Oneaga-Pădureni, care va fi făcută din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală, lucrare estimată la 20 milioane lei.

 

Licitația urmează să aibă loc în data de 5 octombrie 2018, iar termenul de execuție este de 12 luni.

 

Drumul județean care conectează Vorona de Pădureni, din comuna Coșula, va face legătura printr-un drum prin pădure, între cele două mănăstiri din Vorona, cea de la Oneaga, cea de la Coșula și cele două de la Zosin.

 

 

 

 

Unul dintre planurile Consiliului Județean Botoșani este acela de a crea un traseu al mănăstirilor, iar asfaltarea drumului Vorona-Oneaga-Pădureni este esențială în punerea în aplicare a strategiei.

Deși are mănăstiri cu o istorie impresionantă, casa memorială a Patriarhului Teoctist, casa memorială a Sfântului Ioan Iacob, foarte multe biserici din lemn, economia județului Botoșani nu poate fi ajutată de turismul religios din cauza problemelor pe care le are la infrastructura rutieră.

În ultimii ani s-au făcut investiții în modernizarea mai multor drumuri naționale și județene, iar de anul viitor vor începe lucrările de modernizare a drumului național Botoșani-Târgu Frumos, dar și a drumului strategic județean care va străbate județul de la nord la sud în partea estică.

 

loading…

 

 

Loading…


 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *