Le cere PSD-iștilor să renunțe la privilegiile personale în favoarea drumului spre Vama Stânca

0

Un parlamentar PNL le cere colegilor săi din PSD să renunțe la privilegiile personale obținute la guvernare pentru a obține în schimb Hotărârea de Guvern pentru modernizarea drumului DN 29D, care conectează Vama Stânca-Costești de municipiul Botoșani.

Liberalul Cristian Achiței îi acuză pe ”tovarășii” din PSD de minciuni pe acest subiect.

Fost vicepreședinte al Consiliului Județean, Achiței l-a interpelat pe Lucian Șova, ministrul Transporturilor, în ceea ce privește modernizarea drumului național Botoșani-Ștefănești. Răspunsul ministrului a venit la finele lunii octombrie.

 

 

Așa cum se poate vedea din copia scanată a răspunsului la interpelare, atașată mai jos, nimeni din tabăra puterii nu s-a preocupat efectiv în tot acest an de parcurgerea rapidă a etapelor premergătoare trecerii la lucru pe drumul care leagă municipiul Botoșani de Ștefănești și de punctul de trecere a frontierei de la Stânca. Laude gratuite, propagandistice, pe acest subiect au existat în tabăra puterii roșii locale. Fapte nu! Este limpede pentru toată lumea, că nu erau altceva decât vorbe goale, minciuni gogonate, menite să îmbunătățească gratuit imaginea parlamentarului în cauză în ochii botoșănenilor. De întâmplat nu s-a întâmplat nimic, din nefericire pentru toți locuitorii acestui județ. Hotărârea de guvern nu a fost emisă, iar rectificarea bugetară a trecut de mult, fără a cuprinde nici măcar un leu alocat pentru DN 29D Botoșani-Ștefănești. Manipulare propagandistică tipic pesedistă, a declarat Cristian Achiței.

 

Acesta a precizat că speră ca presiunile pe care le exercită prin interpelarea în calitate de deputat de Botoșani a factorilor responsabili din Ministerul Transporturilor, ca și prin prezentarea pentru opinia publică botoșăneană a realității în privința acestui obiectiv investițional, să ducă la o mobilizare reală a responsabililor pesediști, astfel încât până la sfârșitul anului să fie emisă, în sfârșit, hotărârea de guvern fără de care modernizarea DN 29D Botoșani-Ștefănești nu va putea fi inclusă nici în Legea Bugetului de Stat pe anul 2019.

 

Altfel spus, acum, în aceste ultime săptămâni ale anului, trebuie dusă bătălia pentru Drumul Național Botoșani-Ștefănești, pentru ca 2019 să nu fie un alt an ratat pentru această investiție vitală pentru județul nostru. Oameni buni, cereți-le imperativ parlamentarilor PSD de Botoșani să se implice efectiv în această luptă pentru realizarea unui obiectiv investițional concret în județ! Sunt la putere și pot contribui la emiterea hotărârii de guvern de care depinde DN 29D, chiar dacă asta ar presupune să mai renunțe la unele privilegii obținute în plan personal de la partid, în favoarea unei decizii administrative de normalitate față de județul nostru, a concluzionat Cristian Achiței.

 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *