Administrație

FOTO Ra-ri-sim! Construcția de la zero a unei săli de sport va fi finalizată cu câteva luni înainte de termen

Un primar dintr-un oraș reușește să arate că și în România se poate ca lucrările din bani publici să se termine la timp, ba chiar înainte de termen, și să nu necesite costuri suplimentare.

În orașul Săveni, din județul Botoșani, Compania Națională de Investiții finanțează construcția unei săli de sport cu tribună cu 180 de locuri.

Pentru țara noastră pare ciudat ca lucrarea să se termine înainte de teremen și să nu necesite sume suplimentare pentru finalizarea lucrărilor.

 

 

loading…

 

”Au început lucrările în primăvară și cred că reușim ca în decembrie sau chiar ianuarie să fie terminate, față de termenul de finalizare oficial care este luna martie. Suprafața de joc are încălzire în pardoseală, fațada sălii este cu sticlă, avem instalație de climatizare, va fi un etalon la capitolul săli de sport în județ”, a declarat primarul Relu Tîrzioru.

Acesta a precizat că a avut grijă ca Primăria Săveni să asigure racordarea la utilități cu mult timp înainte de finalizarea lucrărilor, dar să facă și amenajările de alei și parcări.

Asta pentru ca recepția și punerea în folosință să fie făcute fără probleme.

Spre exemplu, în municipiul Botoșani în decembrie 2017 au fost finalizate lucrările la sala de atletism a Liceului cu Program Sportiv, dar nici până în noiembrie 2018 Primăria municipiului Botoșani nu a reușit să racordeze investiția la utilități, motiv pentru care nu poate fi folosită.

De când este primar, Tîrzioru a reușit câteva proiecte care sunt excepția de la regulă. În primul rând, a asfaltat trotuare în Săveni din banii obținuți din sponsorizări de la firmele private, apoi a reuși să asfalteze drumurile din oraș la cel mai mic preț din județ, prețul per kilometru de asfalt fiind mai mic decât sumele cheltuite de anumite comune pentru a împietrui un kilometru de drum timp de patru ani.