Drumul strategic scos la licitație de CJ are un singur lot. Explicația lui Macaleți pentru renunțarea la cele 5 loturi

0

Harta drumului strategic județean scos la licitație de Consiliul Județean Botoșani

De aproape cinci ani de zile de când se tot vorbește la nivelul Consiliului Județean Botoșani despre asfaltarea celor peste 100 de kilometri de drum județean strategic, în toate variantele, s-a precizat că cea mai bună soluție este ca drumul să fie scos la licitație pe loturi.

De fiecare dată s-a spus că este cea mai bună soluție pentru a evita eventualele contestații între constructori și pentru că mai multe companii ar putea construi mai rapid decât una singură.

Vineri a fost publicat anunțul privind licitația de 254 milioane lei, fără TVA, iar surpriza uriașă a fost când în textul anunțului se specifica faptul că lucrarea este licitată pe un singur lot pentru cei 106 km și nu pe cinci loturi cum s-a tot spus.

 

 

 

loading…

Loading…

Scoaterea la licitație pe un lot de 106 km de drum și impunerea unor condiții financiare foarte mari pun în imposibilitate firmele locale, care au șanse de câștig doar dacă participă în asociere.

În varianta scoasă la licitație de CJ Botoșani sunt mai avantajați constructorii mari de drumuri din țară.

Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani, a declarat că drumul a fost scos la licitație pe un singur lot după discuțiile cu specialiștii în domeniu.

”Am scos un singur lot ca să nu se certe între ei, eventual, constructorii că unul face mai înainte și îi strică asfaltul celuilalt. Am discutat chestiunea și am ajuns la concluzia, cu specialiștii, că un singur constructor e mai bine. Spre exemplu faci tronsonul Rediu până la Iași, aduc agregatele pe acolo și îi strică celui de acolo covorul asfaltic atunci când mișcă materialele pe care le aduc și care au tonaj mare. Am discutat cu specialiștii și am ajuns la concluzia că este mai bine să punem un singur constructor și este și mai ușor de urmărit”, a declarat Costică Macaleți.

 

 

 

 

Până la scoaterea la licitație și Costică Macaleți spunea că varianta pe mai multe loturi este mai avantajoasă.

Obiectivul de investiții prevede modernizarea a 106,265 km de drumuri județene din judeţele Botoşani şi Iaşi, reabilitarea a 9 poduri existente, construirea a 3 poduri noi, amenajarea a 5 treceri la nivel cu calea ferată.

Contractul de finanțare a acestei lucrări a fost semnat în 2017, iar licitația are loc în 2019 fiind blocată câteva luni la mai multe instituții de la nivel central.

 

 

Loading…

 

 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *