Un primar ex-PSD vrea să repare un drum județean. Macaleți: Este o aroganță pe care nu o accept!

0

Costel Nazare, primarul comunei Concești

Unul dintre primarii care este ales cu peste 80%, fost membru PSD, a luat o hotărâre radicală. Nemulțumit de calitatea unui drum județean, Costel Nazare, primarul comunei Concești, a anunțat public faptul că va repara pe banii săi un tronson de drum județean.

”Deoarece drumul județean dintre Darabani și Havârna a devenit impracticabil începând de astăzi mă voi ocupa personal să îl repar cât de cât să se poate circula!”, a anunțat Nazare pe contul său de Facebook.

Primarul Costel Nazare a spus că se așteaptă să fie amendat de autoritățile județene pentru lucrările la drum.

 

 

 

”Duc oameni pe drum și punem piatră pentru a putea circula cât de cât. Mă aștept să mă amendeze, dar nu e o problemă”, a completat Nazare.

 

Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani, a declarat că este o aroganță a primarului.

”Drumul este în patrimoniul public și nu poate el ca primar să repare drumul. Noi vom face lucrările de reparații, iar asta este o aroganță pe care nu o accept”, a declarat Macaleți.

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *