FOTO Legume, fructe, mezeluri, lactate, toate produse local. “Îi invit pe români să aibă încredere și să cumpere produsele agroalimentare românești”

0

Autoritățile județene și municipale au marcat astăzi Ziua alimentelor românești. Astăzi, botoșănenii au avut ocazia ca în parcarea din fața magazinului BIG să fie amenajată o zonă doar pentru producătorii locali. De la miere de albine și țuică, la mezeluri și lactate, la legume și fructe, ulei, murături, struguri, pomi, cozonaci, toate aceste produse locale au stat la dispoziția botoșănenilor.

Secretarul general al Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, senatorul social-democrat Lucian Trufin, i-a îndemnat pe botoșăneni să cumpere de la producătorii locali, să susțină economia locală. Trufin este singurul parlamentar botoșănean, din totalul de 9, care și-a asumat politic implicarea în dezvoltarea agriculturii și procesării din agricultură.



Ziua Națională a produselor agroalimentare românești este unul dintre evenimentele de care sunt mândru și care merită să fie marcată de cei care înțeleg cu adevărat cât de prețioase sunt produsele cu autenticitate națională.  O sărbătorim astăzi, 10 octombrie, consfințită fiind prin Legea nr. 168/2017 al cărei coinițiator sunt, dar cred că o singură zi într-un an este insuficientă pentru a da valoare rodului născut din truda fermierilor români ce-și iubesc pământul și țara. 

Astăzi este ziua în care ar trebui să simțim și să respirăm românește și în care ar trebui să ne înclinăm cu respect  în fața producătorilor care, cu eforturi considerabile, încearcă să perpetueze tradiția.  Haideți să căutăm în piețe și magazine roadele muncii lor și să ne îndreptăm către produsele ce poartă patentă românească! Este modul cel mai simplu de a le arăta fermierilor noștri că le prețuim strădania. Și dacă în cadrul evenimentelor ce promovează comunitățile locale am încuraja produsele cu specific local, ne-am arăta atât de firesc recunoștința față de cei care nu-și uită obârșia și continuă să fie în tot ceea ce fac români”, a declarat senatorul social – democrat Lucian Trufin.



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *