Ministrul Daea a coborât în canalul de 7,4 km de irigații de la Stânca: ”Pe 30 iulie vin să văd apă aici”

0

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a venit la Botoșani pe 30 mai, așa cum a anunțat în urmă cu câteva săptămâni, pentru a urmări stadiul lucrărilor de modernizare a stației de pompare a apelor de irigat de la Stânca, Ștefănești.

”Am venit așa cum v-am anunțat și văd că lucrările sunt acolo unde trebuiau să fie. Am fost în canalul de irigat și acolo sunt trunchiuri de copac cât mine de groase. Aici, la stația de pompare, nici nu puteai să intri, iar acum e bine. La partea de alimentare cu energie electrică este mai greu pentru că s-a furat totul, s-a tăiat monoblocul și s-au furat învelușurile bobinelor de cupru”, a declarat Petre Daea.



Acesta a precizat că a venit din sudul Moldovei la Botoșani, unde s-a inaugurat prima stație de pompare din canalul Siret-Bărăgan.

”Ajungem de la 360.000 de hectare în 2016 la aproape un milion de hectare irigate acum”, a completat Daea.

Ministrul a primit asigurări de la constructorul botoșănean de pompe pentru irigat, Marian Bidașcă, de faptul că la 15 iulie va finaliza tot ce ține de montajul pompelor, iar pe 30 iulie se va pune în funcțiune stația de pompare pentru a umple canalul de irigat în lungime de 7,4 kilometri.



 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *