Alertă după alertă! După pesta porcină, vine pesta oilor și caprelor, anemia cailor și leucoza bovină. Lipsește doar gripa aviară

0

Alertă sanitar-veterinară la aproape toate animalele crescute de fermierii locali.

Autoritățile județene avertizează că după pesta porcină africană alte probleme au lovit deja fermierii locali sau chiar populația sau dacă nu au lovit trebuie să vă pregătiți de ele.

În momentul de față la nivel național este o adevărată criză în ceea ce privește pesta porcină africană.

În județul Botoșani nu a fost nicun caz de pestă porcină iar victime colaterale au fost toți cei care au încercat să intre în România din Republica Moldova pentru că au rămas fără sandvișurile cu carne și orice alt produs de origine animală.



 

 

Dar, potrivit lui Ovidiu Airimițoaie, directorul adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, momentan este alertă națională pentru pesta micilor rumegătoare, adică a oilor și caprinelor, asta după ce în sudul Bulgariei au fost câteva focare. În județ avem 240.000 de ovine și 39.000 caprine, iar efectul ar fi devastator dacă această boală ar ajunge în Botoșani.

Dacă nu e pesta la porci și oi, este pericol de anemie infecțioasă la cal și leucoză bovină.

În cazul bovinelor situația începe să fie mai bună în județ pentru că anul acesta am avut 11 focare, cu 16 bovine afectate. Ultimele șase focare au fost eliminate din 5 comune. Carnea acestor bovine nu afectează omul dacă este tratată termic, în schimb sunt suspiciuni asupra laptelui.

”Se consideră consumul indelungat de lapte că ar favoriza leucemia la copii, dar nu este stabilit cu exactitate asta”, a declarat Airimițoaie.

Situația este bună acum în ceea ce privește leucoza bovină, având în vedere că în 2013 în județ erau 53 de focare cu 79 de bovine contaminate.

 

loading…


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *