2,5 milioane lei pentru a face o linie de rasă de oaie Karakul pentru carne

0

Cunoscuta oaie Karakul de Botoșani, apreciată pentru pielicele și calitatea laptelui, va avea o linie de rasă pentru carne.

Cercetătorii Stațiunii Popăuți lucrează deja de doi ani la acest proiect și conducerea unității de cercetare a depus un proiect pentru a obține o finanțare guvernamentală în vederea derulării proiectului la întreaga sa capacitate.

Ionică Nechifor, directorul Stațiunii Popăuți, a declarat că proiectul a fost finanțat din veniturile proprii ale stațiunii până acum, în sume foarte mici, motiv pentru care a fost depus la Ministerul Agriculturii.

 

 



”Acest proiect este o necesitate pentru crescătorii de oi Karakul de Botoșani și de asta l-am și gândit și am depus proiectul la Ministerul Agriculturi. Proiectul are avizul Academiei Agricole, iar în decembrie se va decide dacă primește finanțarea de la Minister pentru ca din ianuarie să funcționeze pe noua sursă de finanțare”, a declarat Nechifor.

 

Acesta a precizat că fermierii crescători de oi rasa Karakul de Botoșani trebuie să primească din partea stațiunii și o varietate specializată pe acumularea de masă musculară pentru a putea fi competitivi din punct de vedere economic în fața crescătorilor de rase specializate pe carne și nu pe pielicele și lapte, cum e Karakul.

 

loading…

 

 


 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *