APIA Botoșani: din 16 octombrie încep plățile în avans. Sunt peste 34.000 cereri

0

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Botoşani informează că din 16 octombrie 2018 vor începe plățile în avans pentru cererile depuse în Campania 2018, în cuantum de  70% din totalul plăților directe pe suprafață.  

Până la data de 30 noiembrie 2018 se acordă plata în avans iar din 01 decembrie 2018 se vor efectua  plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

La această dată se lucrează la pregătirea dosarelor pentru autorizarea plăților în avans, fiind în lucru un număr de peste 20.000 dosare cu scheme de plată directă pe sectorul vegetal, din totalul de 34.261 solicitări.

 

 

 

Precizăm că în sectorul vegetal, schema de plată unică pe suprafață va fi de 102,5 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv, va fi de 5 euro/ha, iar la peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv, va fi de 50,3 euro/ha. Plata pentru înverzire va fi de 58,2 euro/ha, iar plata pentru tinerii fermieri  va fi de 25,8 euro/ha. Aceste cuantumuri se pot majora/diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, funcție de suprafețele eligibile.

Plățile în avans pentru schema de sprijin cuplat, speciile ovine/caprine se vor acorda după îndeplinirea condiției de eligibilitate referitoare la perioada de reținere a animalelor în exploatație. Plafonul alocal pentru această formă de sprijin este de  56,1 milioane de euro, urmând să se stabilească şi cuantumul pe cap de animal, funcție de numărul de animale eligibile.

 

DIRECTOR EXECUTIV

Mihai Bogdan CIMPANU

 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *