Agricultură

La cererea fermierilor, un senator botoșănean a modificat o lege care dă forță financiară  Cooperativelor Agricole

De la inutilitate, Cooperativele Agricole devin o forță economică, iar județul Botoșani are doar de câștigat.

 

Cooperativele Agricole au primit modificările legislative necesare astfel încât să capete și consistență economică și să ducă fermierii spre următorul pas după asociere: spre procesare.

 

Modificările Legii 566/2004 aduse de senatorul botoșănean Lucian Trufin, secretarul Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, au trecut și de deputați în forma propusă de parlamentarul botoșănean.

 

 

 

”După ce am obținut votul în plenul Senatului, am susținut modificările aduse Legii Cooperației 566/2004 în fața colegilor deputați, membri ai Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice, care au votat in unanimitate. Toate propunerile de modificare au fost susținute și de organizațiile de profil ale fermierilor obținând și avizul ministerului agriculturii, cu care am avut o bună colaborare. In acest sens multumesc atât colegilor deputați cât și reprezentanților fermierilor”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

 

Prin modificările aduse am urmărit în special următoarele aspecte:

 

  1. Distribuirea echitabilă a rezultatelor cooperativei agricole în funcție de activitatea economică a fiecărui membru;
  2. Stimularea capitalizării cooperativelor și realizarea de investiții în comun pentru valorificarea producției și integrarea acesteia astfel încât fermierii să primească cota parte din valoarea adăugată;
  3. Operaționalizarea facilităților fiscale atât pentru Cooperative cât și pentru membri cooperatori;
  4. Eliminarea discriminării între cooperativele cu istoric și cele nou înființate din perspectiva aplicării beneficiilor fiscale.