APIA continuă plățile în cadrul măsurilor implementate în contextul pandemiei COVID -19 – astazi  Măsura 21

0




Comunicat de presă: Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Judetean Botosani informează că a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID, destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi), în conformitate cu Nota Autorității de Management pentru PNDR nr. 224935/22.12.2020 privind suplimentarea bugetului alocat de la 150 milioane de euro la  182,5 milioane de euro.

APIA CJ Botosani a demarat plata pentru suma de 29.855.007,70 lei pentru un număr de 4382 fermieri, respectiv: 733 cereri pentru sectorul legume – fructe și cartofi cu suma de 3.592.989,60 lei, 2391 cereri  pentru sectorul bovine  cu suma de 21.002.392,15 lei și 1258 cereri  pentru sectorul  ovine/caprine cu suma de 5.259.625,90 lei.

Reamintim totodată că, începând cu 14 octombrie 2020 și până în prezent, APIA CJ Botosani a plătit alte 4 scheme noi de sprijin destinate susținerii fermierilor în contextul pandemiei de COVID-19, având ca sursă de finanțare atât bugetul național, cât și fondurile europene.

Buget național:

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19. 

Pentru această schemă s-au depus 2 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 839.896 lei.

 

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19. 

Pentru această schemă s-au depus 7 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 3.271.480 lei.

 

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19

Pentru această schemă s-au depus 11 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 576.591,27 lei.

 

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.

Pentru această schemă s-au depus 4 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 63.682,76 lei.

 

APIA, mereu alături de fermieri!

 

DIRECTOR EXECUTIV,

ZAHARIA LIVIU – STELIAN




Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *