Iftime cheamă oamenii de afaceri să se unească pentru a întări mediul de business local

0

Valeriu Iftime, președinte Elsaco

Prima acțiune de amploare a Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Botoșani după ce președinte a devenit omul de afaceri Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administrație al companiei Elsaco, va avea loc la jumătatea lunii februarie.

Miercuri, 14 februarie, începând cu ora 12.00, la Hotel Rapsodia va avea loc prima întâlnire din acest an a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani cu reprezentanții mediului de afaceri din Botoșani.



”Camera de Comerț Industrie și Agricultură Botoșani își propune să inventarieze problemele cu care se confruntă firmele botoșănene și să identifice soluții pentru rezolvarea acestora. În acest scop va avea loc o întâlnire cu reprezentanții companiilor din județ, miercuri, 14 februarie, la Hotel Rapsodia”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Camera de Comerț.

Cea mai importantă asociere a mediului de business de pe plan local anunță constituirea unui Consiliu Economic Consultativ.



”Cu această ocazie se va discuta și despre constituirea unui Consiliu Economic Consultativ la nivelul județului, entitate care va susține interesele companiilor botoșănene și va aduce la cunoștința factorilor de decizie de la nivelul județului problemele cu care se confruntă mediul de afaceri local. De asemenea, Consiliul va pune în legătură directă firmele și autoritățile locale în cadrul unor evenimente cu tematică specifică”, se mai precizează în comunicatul de presă.