Federovici: 140 milioane euro în cele trei mari investiții în infrastructura rutieră a județului

0

Reabilitarea a trei drumuri naționale, cu o importanță vitală pentru economia locală, atrage investiții de 140 milioane euro.

 

Anunțul a fost făcut de senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

 

Aceasta a precizat că reabilitarea celor trei sectoare de drum național va schimba în bine dinamica economică.

 

 

 

 

”Cele trei mari investiții în infrastructura rutieră din județ, mă refer la tronsoanele de drum național Botoșani – Târgu Frumos, Botoșani-Ștefănești și Manoleasa – Rădăuți Prut, însumează investiții totale de peste 140 milioane euro. Este prima dată când județul nostru primește un asemenea sprijin din partea Guvernului”, a declarat Doina Federovici.

Tronsonul Botoșani-Târgu Frumos este în licitație și este posibil ca lucrările să înceapă în acest an, Manoleasa-Rădăuți Prut este aproape de finalizare, iar Botoșani-Ștefănești va intra în lucru de anul viitor.

Totodată, în acest an se vor turna covoare asfaltice pe tronsoanele de drum național Dorohoi-Vârfu Câmpului, Cucorări-Vârfu Câmpului, și se vor efectua plompări pe Botoșani-Ștefănești.

 

loading…

 

Loading…

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *