Un fost mastodont economic din perioada comunistă a reușit să revină pe profit doar din vânzări de vechituri

0

După mai bine de un an de zile în care a raportat doar pierderi, Grupul Industrial Electrocontact a anunțat că a revenit pe profit în urma unor măsuri de reducere a costurilor și de vânzare a unor active fixe sau a fierului vechi.

Fostul mastodont economic din perioada comunistă și din anii imediat de după Revoluție, Electrocontact, a raportat profit la sfârșitul primelor trei luni din 2018.

Compania îl are ca acționar majoritar pe omul de afaceri Gabriel Chiriac.

 

 



 

Astfel, după primul trimestru din 2018 Electrocontact a raportat un profit de 503.201 lei, față de pierderile de 376.601 lei în perioada similară a anului trecut.

SC Grupul Industrial Electrocontact SA a continuat implementarea măsurilor în vederea optimizării costurilor societății, măsuri stabilite în trimestrul IV 2017. În acest sens s-au implementat soluții tehnice de diminuare a consumului de energie electrică și negocieri privind costurile aferente contractelor de utilități. Prin vânzarea stocurilor, a unor active fixe la licitație sau valorificarea fierului vechi s-a asigurat reducerea datoriilor societății cu 32%, proces care se menține în continuare, se arată în raportul activității după primul trimestru al Grupului Industrial Electrocontact.

Compania botoșăneană a anunțat că prin valorificarea utilajelor vechi, nefuncționale s-a reușit eliberarea și pregătirea unor spații industriale pentru închiriere.

 

Loading…

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *