Creștere de 10% în primul semestru pentru Casa Pâinii după expansiunea în Iași, București, Timișoara, Arad

0

Casa Pâinii/ sursa foto: contul de Facebook Florian Moruzi

Cea mai mare firmă de panificație-patiserie din județul Botoșani, compania Casa Pâinii, a înregistrat o creștere de 10% a volumului afacerii după primele șase luni ale anului.

Creșterea nu vine din panificație, ci din patiserie-cofetărie congelată, segment pe care firma condusă de Florian Moruzi și Daniel Moruzi a devenit un jucător important la nivel național.

Managerul general al Casa Pâinii, Florin Moruzi, a declarat că la nivel național criza de personal a făcut ca foarte multe rețele să renunțe la partea de producție și apelează la Casa Pâinii pentru patiseria și cofetăria congelată.

 

 



”Creștere importantă cu două cifre la luna a șasea. Avem creștere de 10% și am fost surprins plăcut. În acest timp am stat mai mult în avion și în mașini decât acasă și la fabrică pentru că au fost momente în care de la probe la clienți la Iași plecam în Banat și apoi în București. Rețele întregi de magazine și restaurante renunță la partea de producție din cauza lipsei de personal și apelează la noi. Le livrăm patiserie și cofetărie congelată, le decongelează, le coc și le vând”, a declarat Florian Moruzi.

De la giganții din industria auto, la rețele de restaurante și hipermarketuri, produsele de patiserie și cofetărie congelate ale Casa Pâinii sunt livrate în toată țara.

 

loading…

 

 


 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *