Cea mai mare firmă din agricultura locală pregătește investiții de 575.000 euro în 2019

0

Investiții de peste jumătate de milion de euro a anunțat că va bugeta pentru 2019 compania Comcereal SA Botoșani, cea mai mare firmă din agrobusiness-ul local.

Potrivit bugetului inițial pentru 2019, compania botoșăneană controlată de frații Margareta și Nicolae Andreev, atât prin pachetul direct de acțiuni pe care îl dețin, cât și prin Prutul SA Galați, 575.000 euro va investi Comcereal din credite de investiții.

Defalcat, 310.000 euro merg pentru modernizări și 265.000 euro pentru achiziția de echipamente.

 

 

loading…

 

Investițiile vor fi făcute în silozul de la Botoșani, bazele din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Todireni, Dângeni, Rediu, Rădăuți.   

Comcereal Botoșani a avut în 2018 o cifră de afaceri de 117 milioane lei, față de 99 milioane lei în 2017, în timp ce profitul net a fost în 2018 de 800.000 lei, față de 782.000 lei în 2017.

Totodată, Consiliul de Administrație al Comcereal a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor pe 23 aprilie. Pe lângă bugetul de investiții, creditele contractate, pe ordinea de zi va fi și numirea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Societății după expirarea mandarului de administrator al lui Claudiu Spiridonescu. Președintele CA al Comcereal este Marian Andreev.

 

Loading…

 

Prutul SA Galați deține un pachet de 33,47% din acțiunile Comcereal Botoșani, Margareta Andreev are 22,72%, Nicolae Andreev 22,72%, iar Statul Român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, deține 10,53%.

Frații Andreev controlează însă și Prutul Galați, ceea ce înseamnă că ei controlează direct și indirect un pachet de peste 78% din acțiunile celei mai mari firme din agricultura botoșăneană care deține silozuri și depozite de zeci de mii de tone și cultivă câteva mii de hectare de teren.

 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *