VIDEO-FOTO O ruină va fi transformată într-o fabrică de o firmă din domeniul energetic

0

Economia locală va primi o nouă infuzie de capital autohton în domeniul producției.

Și dacă toată lumea se așteaptă ca la Botoșani fabricile să fie în industria ușoară, de această dată este vorba despre o companie din domeniul energetic.

Este vorba despre o nouă investiție a Grupului de firme Electroalfa, cel care deține deja trei unități de producție în Botoșani și un centru de cercetare dezvoltare unic în regiunea Moldovei.

 



După ce în 2018 a derulat investiții totale de aproape 8 milioane euro și a depus documentația pentru construirea unei fabrici în zona Rediu, lângă parcul fotovoltaic pe care îl deține, Grupul Electroalfa a depus documentația pentru amenajarea unei fabrici pe un teren cumpărat la sfârșitul anului trecut pe strada Peco, unde a fost Condacia-Codin.

Mai mult decât atât, Electroalfa a început deja lucrările la o structură de beton armat aflată pe acea proprietate, primele intervenții fiind făcute la acoperiș pentru impermebializare, dar și la stâlpi pe care au fost montate elementele de prindere ale panourilor exterioare.

Compania Electroalfa încă nu a anunțat public această investiție și sursa de finanțare.



 

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *