FOTO În acest week-end se deschide zona de food-coort la Aquapark Cornișa: apă, bere, cafea și produse uscate ambalate

0

Începând cu week-endul următor nu vă mai trebuie pachețel când mergeți la piscinele interioare sau exterioare de la Aquapark-ul Cornișa pentru că se deschide zona de food-court. 

La început mai timid, doar cu apă, sucuri, cafea, bere și produse uscate-ambalate, suficiente pentru ca ziua la piscină să nu fie însoțită și de plăsuța cu apă și biscuiți. 

Eugen Țurcanu, directorul Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement, care administrează Aquapark&sports Cornișa, a declarat că a avut loc interviul pentru stabilirea personalului zonei de food-court. 

 



 

 

”Vineri vom deschide, timid la început, zona de food cu apă, sucuri, bere, cafea și produse ambalate-uscate. Sperăm să facem vineri lucrul acesta, dacă nu oricum în week-endul care urmează. Am găsit sprijin la firmele de profil și ne vor livra vitrine frigorifice, frigidere, espressoare de cafea, mobilier. Deja un furnizor de bere ne-a livrat mesele și scaunele pe care le vom avea atât în interior, cât și pe terasa de la etaj. Au fost pașii legali pe care i-am respectat și acum avem și autorizația de funcționare obținută pentru zona de food, am configurat zona și așteptăm mobilierul”, a declarat Eugen Țurcanu

Clienții zonei de piscine și aquapark pot să comande mâncare gătită la restaurantele La Strada, Tea Time, Casa Lux sau Cherry.

 



 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *