Economic Știri locale

Pași importanți pentru proiectul de UN MILIARD DE EURO în ITI ”Țara de Sus”

Deși scena politică este într-un blocaj în acest moment, prin debarcarea unui Guvern și negocierile dificile pentru votarea unuia nou, la nivel județean continuă demersurile pentru proiectul prin care primarii celor două partide mari, PSD și PNL, vor să atragă fonduri de aproape un miliard de euro. 

Este vorba despre constituirea asocierii Investiții Teritoriale Integrate(ITI) ”Țara de Sus”, semnată de primari PSD și PNL din județul Botoșani dar și din localități din Iași și Suceava care se învecinează cu județul nostru. 

Inițiativa a pornit de la senatorul Lucian Trufin, cu semnăturile a zeci de parlamentari din toate județele Moldovei și cu aderarea imediată a mai multor primari PNL și PSD din zona vizată. 

 



 

ITI reprezintă mijlocul prin care Uniunea Europeană finanțează proiectele de reindustrializare și dezvoltare a zonelor sărace ale Uniunii, care vine ca măsură suplimentară pe lângă finanțarea clasică din fonduri europene la care autoritățile locale au acces.

 

”Continuăm pașii începuți la ITI. Mai sunt câteva activități pentru a înființa statutar asociația. Chiar dacă s-a schimbat Guvernul, vorbim de Guvernul României nu al PSD sau PNL, vorbim de niște criterii în care noi, regiunea, ne încadrăm, criterii ITI, impuse de Uniunea Europeană nu de noi. Cu venirea guvernului PNL nu se schimbă nimic peste noapte”, a declarat senatorul Lucian Trufin. 

 

După înființarea statutară a asociației ITI Țara de Sus, care va fi peste câteva zile, se așteaptă memorandumul de recunoaștere a Guvernului, indiferent de coloratura lui politică, și apoi alocarea de fonduri europene existente deja pentru scrierea strategiei de dezvoltare a ITI. 

 

”Am trimis și doamnei ministru și doamnei actual premier toate documentele de la ședința de la Botoșani desfășurată cu primarii PNL și PSD. Continuăm etapele de înființare și facem pașii necesari pentru obținerea memorandumului pentru obținerea finanțării din fonduri europene a banilor pentru scrierea strategiei”, a precizat senatorul Trufin. 

 




Experții în atragerea de fonduri europene susțin că ITI Țara de Sus este singura variantă pentru reducerea decalajelor dintre regiunea noastră și celelalte. 

 

Cristian Nistor a atras multe milioane de euro fonduri europene prin intermediul unui Grup de Acțiune Locală și spune că ITI este o măsură a Uniunii Europene prin care încearcă dezvoltarea zonelor sărace. 

”Banii se dau celor mai sărace regiuni, iar noi ne încadrăm perfect în criteriile impuse. Nu este invenția noastră, așa se lucrează la nivel european. De asta, înființarea ITI Țara de Sus este cea mai bună chestie pe care puteau să o facă autoritățile pentru a dezvolta județul și întreaga regiune vizată”, a declarat Cristian Nistor.