Coronavirus a oprit controalele ITM. În martie valoarea amenzilor a fost de doar 3000 lei 

0

În  cursul  lunii martie  2020, până la intrarea în vigoare a Decretului nr.195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României,  în domeniul  Relaţii de Muncă au fost efectuate  controale la un număr de 44  angajatori, cu un număr de 3562 salariaţi din care 2348  femei şi un minor.

 

Au fost sanctionaţi 7 angajatori, au  fost dispuse 65 măsuri, a fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale din care un avertisment şi o amendă  în valoare totală de 3000 lei. 

Au mai fost aplicate sancţiuni pentru :

 

 



 

 

 

  • încălcarea prevederilor legale referitoare la timpul de muncă,
  • nerespectarea prevederilor legale privind registrul de evidenţă al salariaţilor în format electronic.

 

În  cursul  lunii martie 2020, în cadrul  domeniului Securitate   şi Sănătate în  Muncă s-au desfăşurat următoarele activităţi:

–  au fost efectuate  controale la 32 agenţi economici, fiind constatate 87 neconformităţi  şi au fost dispuse 89 măsuri. Au fost aplicate 87 sancţiuni contravenţionale,toate cu avertisment.

–     8 evenimente  au fost comunicate  în această lună de  către angajatori către ITM;

–    un eveniment a fost comunicat de către ITM către IM;

–    7 evenimente au fost cercetate de către angajator şi avizate de către ITM;

–    au fost înregistrate  6 persoane accidentate în accidente de muncă, toate soldate cu  incapacitate temporară de muncă.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control: 

 

 

 



 

 

  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;
  • neinstruirea lucrătorilor la angajare;
  • lipsa planul de prevenire şi protecţie;
  • neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic;
  • nu erau întocmite instrucţiunile proprii;
  • lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor;
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor. Valoarea   totală a   amenzilor aplicate  de către ITM, în cadrul  domeniilor  Sănătate  şi Securitate  în Muncă, Control  Relaţii de Muncă, Control  Muncă Nedeclarată în  cursul lunii martie 2020 este de  3000 lei.

    

Inspector – şef

Cristian Leo Kohut

 

 

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *