Mihaela Huncă: TVA redus, impozit pe profit ZERO, pentru români un venit minim de 2000 lei în această criză

0

 

Liderul Pro România Botoșani, deputatul Mihaela Huncă, a anunțat un set de măsuri pe care partidul din care face parte îl va pune în aplicare de la 1 ianuarie 2021 dacă va fi la Guvernare. 

Mihaela Huncă a anunțat măsuri de sprijin financiar pentru cetățeni, care au ca sursă de finanțare Programul Operațional Sectorial, deci fonduri europene cu destinație specială pentru sprijinirea românilor în perioada de criză provocată de pandemia de Covid-19, dar și multe măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri care au reușit să supraviețuiască după toate măsurile restrictive din 2020. 

”Fiecare român va avea un venit minim de criză de 2000 de lei și fiecare cetățean care câștigă mai puțin de atât va primi diferența până la acest nivel. Vor fi și vouchere cu care vor putea fi achiziționate alimente. Sursa de finanțare o reprezintă fondurile din Programul Operațional Sectorial. Și, de ce să nu recunoaștem, un merit îl are doamna Corina Crețu pentru asta. 

Nu vrem să lăsăm firmele românești să devină falimentare pe pandemie. E vorba de scăderea acelui TVA de la 9% la 5%, e vorba de plata chiriilor la 50% pe perioada când sunt închise firmele și impozit zero pe profit, cu condiția ca firmele să funcționeze în continuare și să nu dea afară nicio persoană”, a declarat Mihaela Huncă

Realizat la comanda Partidului PRO România Botoșani  de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 11200008




 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *