Tineri din Dorohoi, Coșula, Săveni și Hârlău lucrează în Botoșani la singura companie de game development din județ

0




Dintr-un oraș din care tinerii IT-iști plecau sau nu se mai întorceau după absolvirea facultăților în marile centre universitare, Botoșani a devenit ”peste noapte” centru de atracție pentru 70 de tineri specialiști, iar anul acesta se preconizează ca numărul acestora să crească la 150. 

Deschiderea punctului de lucru de la Botoșani al companiei AMBER, cel mai mare studio independent de game development din România, care are puncte deschise și în București, Los Angeles, San Francisco, Guadalajara și Montreal, a stopat exodul de specialiști în IT&C și chiar atragerea lor inclusiv din județul Iași. 

Extinderea activității de la Botoșani în 2021, creșterea echipei de la 70 la 150 de specialiști și mutarea AMBER în fostul sediu al Banc Post ar putea atrage atenția spre Botoșani și a altor jucători din industria game development. 

Ideală ar fi și implicarea autorităților locale, Primăriei, Zonei Metropolitane și a Consiliului Județean, pentru atragerea de investitori în acest domeniu care să țină tinerii specialiști în oraș într-un domeniu în care veniturile sunt mult peste medie. 



 

Deschiderea biroului din Botoșani a avut ca scop și stimularea industriei de game development și IT&C din oraș și regiune. Ne-am dorit, pe de-o parte, să atragem oameni din Botoșani și din alte localități din jurul orașului, și pe de altă parte, să creăm oportunități pentru tinerii din oraș astfel încât aceștia, după terminarea facultății, să revină să lucreze în Botoșani și să ajute la dezvoltarea economiei locale.

În momentul de față, majoritatea oamenilor vin din Botoșani și din zonele limitrofe orașului, din Dorohoi, Harlau, Săveni sau Cosula”, a declarat Tudor Postolache, Head of Global Operations AMBER.

La deschiderea studioului din Botoșani, în toamna lui 2019, AMBER intenționa să recruteze o echipă de 30 de specialiști, dar prin evoluția business-ului a atras 70 de persoane în cursul lui 2020, iar în 2021 țintește o echipă de 150 de IT-iști.




Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *