AMBER investește 500.000 euro în fostul sediu Banc Post și vrea 200 de angajați și colaboratori în ”fabrica de jocuri”

0





Jumătate de milion de euro aduce la Botoșani industria de gaming video și menține pe plan local mulți IT-iști.

500.000 euro investiți în 2021 și o țintă de 200 de angajați și colaboratori în următorii trei ani. Acestea sunt planurile companiei AMBER România, cel mai mare dezvoltator de jocuri video din țară.

În urmă cu 8 ani, trei oameni dezvoltau într-o garsonieră din București un business, AMBER, care a ajuns în 2021 la 21 milioane euro, se desfășoară în mai multe țări, și are aproape 750 de angajați și colaboratori.

AMBER a făcut acum doi ani o mutare surprinzătoare și a deschis un mic studio în Botoșani pentru a atrage creativitatea din această zonă.

 



În 2021, AMBER are la Botoșani 70 de angajați și colaboratori și investește jumătate de milion de euro în noul sediu, fosta clădire a Banc Post, de lângă Uvertura Mall.

 

”Angajăm în București, dar angajăm mai ales în sediul din Botoșani unde vrem să consolidăm poziția și de la cei 70 de oameni vrem să ajungem în următorii trei ani la aproape de 200. Pentru asta am investit bani într-un nou sediu, sperând că situația ne va permite să invităm oamenii în birouri. Până în momentul acesta sunt investiți 300.000 euro, dar se vor mai adăuga undeva la 150.000-200.000 euro. Rotund, investiția este spre jumătate de milion de euro”, a declarat, într-un interviu video pentru ZF.ro, Tudor Postolache, acţionar şi head of global operations AMBER.

Această companie a pus Botoșani pe o hartă în care nu avea nicio speranță să apară, AMBER având studiouri în Botoșani, București, Guadalajara, Montreal, San Francisco și Los Angeles.

Businessul AMBER va ajunge la un volum de 28-32 milioane dolari în 2021, potrivit ZF.ro.

 

 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *