OFICIAL Andrei Drancă – USR: Încep lucrările pe DN28B Botoșani – Tg.Frumos

0




Peste o săptămână vom vedea utilajele la treabă pe DN28B. La finalul săptămânii trecute a fost reavizat de CNAIR proiectul de execuție a modernizării Drumului Național 28B, Botoșani – Tg.Frumos.

Conform informațiilor obținute de la CNAIR și constructor, în câteva zile, după finalizarea planului de management a traficului (pentru restricții de circulație), va începe execuția. În timpul întârzierii provocate de reavizarea proiectului (din cauza unor erori de proiectare) constructorul nu a stat degeaba, și-a făcut organizarea de șantier, cu stație de asfaltare la Cotnari și cu aprovizionare de pietriș și balast pe lungimea întregului drum. Termenul de execuție este 24 de luni. Valoarea totală a  proiectului de modernizare a DN28B este de 391,66 milioane lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare din fonduri europene.



Modernizarea Drumului Național DN29D Botoșani – Ștefănești este în plină desfășurare și se lucrează în ritm susținut. Săptămâna trecută au demarat lucrările și la viaductele de la intrare și ieșire din Stăuceni. Conform promisiunilor constructorului, luna viitoare va fi deschis concomitent front de lucru și pe al doilea sector al drumului. Valoarea totală a  proiectului este de 261 milioane lei și va fi finanțat 85% tot cu bani europeni.

În ciuda campaniei agresive și mincinoase dusă de șefii PSD Botoșani, că nu se va lucra niciodată pe DN28B, ținem să-i contrazicem cu fapte. Cu un ministru al transporturilor al USR, Cătălin Drulă, demonstrăm că se pot face lucruri bune pentru botoșăneni. În ultimii 7 ani PSD și-a demonstrat doar neputința, livrând regulat promisiuni și mincini pentru cele două drumuri naționale, de genul ”la anul vor începe lucrările”. Pe de altă parte înțelegem frustrarea celor din PSD care și-ar dori ca modernizările DN28B și DN29D să rămână doar pe hârtie și alții să nu reușească să facă ceea ce nu au făcut ei ani de zile, dar pentru noi infrastructura județului de care botoșănenii au fost privați prea mult timp este prioritate majoră.

 

Andrei Drancă

Deputat USR Botoșani

 




Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *