Administrație Economic Știri locale

Două firme au depus oferte pentru a livra autobuze electrice în orașul Flămânzi



 


Licitația pentru achiziția a trei autobuze electrice mici în orașul Flămânzi s-a desfășurat astăzi și Primăria a primit oferte de la două asocieri de firme.

Valoarea licitației este de 3,3 milioane lei, iar sursa de finanțare o reprezintă un proiect european de 5 milioane de euro obținut de Primăria Flămânzi. Orașul Flămânzi va fi singura localitate din județ în care va fi transport public electric. 

Primarul Dan Oloeriu a declarat că urmează să fie analizate ofertele din toate punctele legale de vedere și speră ca termenul de livrare a autobuzelor electrice să fie cât mai mic.

 


 

”În acest proiect am asfaltat 10 kilometri de drumuri în orașul Flămânzi, am construit un depou, o zonă de birouri și o stație de încărcare a microbuzelor, am amenajat 8 kilometri de trotuare și 8 kilometri de piste pentru bicicliști. Acum avem licitația pentru microbuze și sper să le primim cât mai rapid posibil pentru a le pune în circulație și a avea pentru prima dată la Flămânzi transport public electric”, a declarat primarul Dan Oloeriu.

 


Autobuzele electrice vor fi dotate cu sistem GPS și vor avea minim două axe, minim o ușă dublă, podea coborâtă, lungimea minimă va fi de 5,8 și 6,8 metri, lățimea de 2-2,55 metri, fără oglinzile exterioare, capacitatea de transport fiind de minim 22 de călători + șoferul.

Viitoarele autobuze electrice de la Flămânzi vor avea o putere continuă de 80 kW, putere de vârf 120 kW, viteza limitată la 70 km/h, autonomie minimă de 160 km cu o încărcare completă. Acumulatorii vor avea o capacitate de minim 100 kWh și vor fi încărcați în 3,5 ore. 

Ca dotări, autobuzele vor fi dotate cu aer condiționat și încălzire cu alimentare electrică, ABS, ESP, atenționarea șoferului cu privire la existența pietonilor în unghiurile moarte.

 

Totodată, Primăria Flămânzi a mai semnat o finanțare de 7 milioane euro din fonduri europene prin care vrea să mai achiziționeze două autobuze electrice, să mai construiască un depou cu o stație de încărcare și să mai asfalteze 15 kilometri de străzi.