Economic

Silegeanu, după ce a investit 250.000 euro și creează 12 noi locuri de muncă: la noi în județ se va dezvolta o nouă ramură în industrie, care nu există în toată regiunea Moldovei




Investind în Hidroplasto, investesc în Botoșani!

Pentru dezvoltarea județului Botoșani, înainte de toate avem nevoie de investiții în industrie, ceea ce am și făcut ca și antreprenor.

Dragi prieteni, așa cum am spus de nenumărate ori, pentru a putea ajuta la dezvoltarea zonei noastre, care este una defavorizată din toate punctele de vedere, chiar și a regiunii geografice, că doar cu județul Botoșani se agață harta în cui, avem nevoie de investiții substanțiale în industrie, pentru a putea ajuta economia locală să crească.

Cei care mă cunoașteți știți că sunt un om de cuvânt și mă implic trup și suflet în ceea ce fac, dar pentru cei care nu știți cine sunt în realitate, mă cunoașteți doar din mediul online, vreau să vă transmit că bucuria de a investi într-un sector nou pentru Botoșani, respectiv producția în automotive, nu este doar una personală, de om de afaceri, ci una de simplu cetățean care se bucură că la noi în județ se va dezvolta o nouă ramură în industrie, care nu există în toată regiunea Moldovei.

 


 

Pentru a da curs acestei noi producții, izvorâtă din pasiunea mea pentru automobile, recent am achiziționat două mari utilaje, ce vor completa gama de produse oferite deja de S.C. Hidroplasto, care este recunoscut oficial ca cel mai mare procesator de PVC din România, având în palmares o întreaga gamă de produse pentru construcții prin procesul de extrudare.

Astfel că, unul dintre cele două utilaje este o mașină de injecție mase plastice tip Engel Erc cu robot de manipulare inclus, cu o forță de prindere de 175 de tone care dispune de două capuri de injecție, iar al doilea utilaj este o mașină de injecție mase plastice tip Kraus Maffei cu o forță de prindere de 90 de tone.



Cu ajutorul acestora, vom putea începe producția pieselor prin injecție, pe baza unor matrițe tot felul de piese din plastic sau cauciuc, de exemplu plasticul de la portieră, scaune, portbagaj, inclusiv la acele piese pe unde trec cablurile, conductorii etc până la altele pentru supermarketuri.

Pot să afirm, fără niciun dubiu, că prin achiziția acestor utilaje Hidroplasto va deveni un jucător important pe piața produselor fabricate prin procesul de injectare, ceea ce duce automat și la crearea de noi locuri de muncă, cel mai probabil în jur de 12 locuri.

Valoarea totală a investițiilor efectuate, de mine ca și antreprenor, pe anul 2021, referindu-mă si la achiziționarea terenului pentru extinderea capacității de producție, ce se află în vecinătatea sediului existent al Hidroplasto, până la mașini și utilaje, este undeva peste 250.000 euro. Dar, totul se merită dacă în prima jumătate a anului 2022, Hidroplasto va produce la Botoșani pentru industria automotive. Alături de multi alți investitori botoșăneni, încerc din răsputeri, să lupt și să demonstrez că și la Botoșani se pot face lucruri bune și de calitate dacă se dorește cu adevarat dezvoltarea județului nostru.

 

Cătălin Silegeanu, antreprenor