Primăria Flămânzi vrea să cumpere ruinele fostei Filaturi de bumbac și să le transforme în incubator de afaceri

0



 


Sursa foto: Startupcafe.ro

Din caua supraimpozitării clădirilor abandonate și aflate în degradare, proprietarii fostei Filaturi de bumbac din Flămânzi au anunțat că vor să vândă imobilul, iar Primăria orașului Flămânzi are drept de preempțiune.

 

Primarul Dan Oloeriu a decis să facă o consultare publică on-line prin care localnicii din Flămânzi să spună dacă vor sau nu ca Primăria să cumpere clădirea și să o transforme în incubator de afaceri.

 

Dacă localnicii vor agrea propunerea primarului Oloeriu, imobilul va fi cumpărat cu fonduri locale, urmând a fi atrasă o finanțare din fonduri europene pentru modernizare și transformare în incubator de afaceri.

 



 

 


”Primăria Flămânzi a început supraimpozitarea clădirilor abandonate și aflate în stare de degradare de pe raza localității. În această situație se află fosta Fabrică – Filatură de bumbac, construită în anii 70 și devastată în anul 2011.

Vezi aici imagini: https://www.youtube.com/watch?v=7cBjmyp-Im0

Am contactat Societatea IMOBILIARE ITALO-ROMENA SRL, proprietara imobilului, cu scopul de a o informa privind impozitul pentru clădirile degradate. Această firmă a ajuns proprietara fabricii preluând datoriile pe care SC STUDIO PLUS SRL (fostul proprietar aflat în faliment) le avea către bănci.

Pentru a nu fi supraimpozitată, Societatea IMOBILIARE ITALO-ROMENA SRL și-a arătat intenția de a vinde clădirea degradată, făcând o ofertă de vânzare către Primăria Flămânzi care are dreptul de preempțiune.

Administrația publică locală și Consiliul Local Flămânzi dorește achiziționarea imobilului, cu scopul de a atrage finanțare pentru reabilitare spațiului unde să fie atrași întreprinzători care să investească în localitate și să creeze locuri de muncă pentru flămânzeni.

INTREBARE: Sunteți de acord cu achiziția fostei ,,Fabrici” cu scopul de a fi utilizată pentru noi afaceri?”, s-a adresat primarul Dan Oloeriu localnicilor din Flămânzi.

 





Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *