Administrație Economic Știri locale

Primăria scoate la licitație 3 spații comerciale în Centrul vechi. Chiria este între 1,35-2,75 euro/mp. „Vreau o viață efervescentă în Centrul Istoric”





Municipalitatea botoșăneană scoate la licitație închirierea a trei spații comerciale în zona monumentului din mijlocul Centrului vechi.

Primarul Cosmin Andrei a declarat că la începutul lunii februarie vor fi scoase la licitație cele trei spații comerciale care au fost ocupate o perioadă de agenți economici dar care și-au închis activitatea fiind afectați de restricțiile impuse în 2020 și 2021 din cauza pandemiei de Coronavirus.

 


”Scoatem la licitație trei spații, de 75, 73 și 60 metri pătrați, în zona statuii. Anunțul va fi cu 1 februarie și prețul de pornire este de 1,35 euro pe metru pătrat pentru firmele din HoReCa și de 2,75 euro per metru pătrat pentru alte activități economice, așa cum au fost stabilite prețurile de Consiliul Local. Contractele vor fi încheiate pentru 5 ani și vreau o viață efervescentă în Centrul Istoric al municipiului”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Deși multe activități din HoReCa nu au supraviețuit în Centrul vechi din cauza traficului pietonal scăzut, există și excepții cum ar fi cafeneaua-restaurant Nod Cafe sau atelierul de înghețată Pepe ori cofetăria Oti, care au reușit să atragă tinerii din municipiu în zona de care aceștia se fereau cel mai mult.