FOTO Emoții la primul spectacol de teatru, cântece și dansuri. A IV-a ediție a concursului Trofeul Toamnei, la Grădinița Seminarului Teologic

0

Zâmbete fără falsitate, melodii cântate din suflet, emoția unor ”actori” la primul sau al doilea spectacol, poezii spuse cu gingășie, asta înseamnă concursul Trofeul Toamnei, organizat de Grădinița Seminarului Teologic Sf. Gheorghe Botoșani.

Toate grupele și cadrele didactice ale Grădiniței Sf. Gheorghe au participat la acest concurs, iar din ”public” au făcut parte și copiii grupelor mari de la Grădinița nr. 15, cu care cea a Seminarului are parteneriat pe durata acestui an școlar.



”Fiecare grupă de preșcolari a fost înscrisă în concurs de către educatoare la una sau mai multe secțiuni propuse în concurs, și anume secțiunea vocal-instrumentală, secțiunea artă coregrafică și secțiunea artă dramatică. Scopul acestui proiect îl reprezintă identificarea, stimularea și valorificarea potențialului creativ al copiilor prin aceste activități extracurriculare”, a declarat educatoarea Ana-Maria Popescu, coordonatorul proiectului.

Prin emoții la fel de mari ca a copiilor, sau chiar mai mari, au trecut Ana-Maria Popescu și Mihaela Silion, care au mers în concurs cu Grupa ”Pitici Isteți” din Grădinița Seminarului Sf. Gheorghe, dar și celelalte doamne educatoare care și-au înscris grupele în concurs, respectiv Tatiana Ionescu, Octavia Pavel, Ramona Anușcă, Luminița Mardiniuc, Luiza Pîslariu, Nicoleta Leonte, Geanina Muțu și Aurica Caia.

Toți elevii au primit la final diplome de participare la concursul Trofeul Toamnei.



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *