O ”dirigă” tânără le-a adus elevilor cel mai în vogă consilier juridic pentru a dezbate liber despre fapte și consecințe

0

Educația juridică își propune să îi familiarizeze pe elevi cu noțiunile de drept civil și penal, să îi ajute să își asume responsabilități și să își dezvolte valori etice adaptate societății contemporane.  

Și la nivelul școlilor din  Botoșani, au loc o serie de activități de informare juridică, realizate în parteneriate cu autoritățile abilitate și cu persoane desemnate să faciliteze accesul la cunoștințe fundamentale de drept.

În acest context, la Colegiul Economic ” Octav Onicescu” a avut loc vineri o activitate de promovare a unei culturi juridice menite să încurajeze respectul față de lege și atitudinea civică în rândul tinerilor. Astfel, sub sloganul ”Faptele mele și consecințele acestora”, Anca Colescu, profesor și consilier juridic, i-a introdus pe elevii clasei a XII a B, diriginte Alina Iosub-Georgescu, în noțiunile elementare privind consecințele juridice pe care le pot avea faptele lor.

 

 

Activitatea a fost de tip dezbatere, elevii fiind încurajați să își exprime liber ideile, să adreseze întrebări și să își clarifice nelămuririle. Au fost prezentate noțiuni elementare despre Codul Penal și Civil, cu accent pe consecințele juridice ale faptelor ce contravin principiilor morale. De asemenea au fost  analizate cazuri concrete cu caracter antisocial, din școli, cu accent pe implicațiile penale ale acestora.

” Societatea actuală este guvernată de principiul respectării normei de drept, astfel că fiecare cetățean este obligat să cunoască noțiuni elementare din domeniul juridic. În calitate de dirigintă a unor tineri aflați oarecum la începutul drumului lor evolutiv, am considerat oportună o astfel de activitate care să îi pregătească pentru devenirea lor ca oameni responsabili și etici”, a precizat prof. Alina Iosub –Georgescu.

 

 

Feed-back-ul elevilor este unul pozitiv, aceștia manifestând interes și o atitudine activă pe tot parcursul activității, ceea ce confirmă disponibilitatea și dorința lor pentru astfel de activități.

”Activitatea de astăzi a fost interesantă și nu mă așteptam să mă captiveze. Am aflat lucruri noi legate de codul penal pe care nu le știam până acum. Consider că această activitate are un rol important deoarece ne învață că orice faptă comisă indiferent de gravitatea ei va fi pedepsită. Din păcate timpul nu a fost de partea noastră, dar sunt mulțumită de felul în care s-a desfășurat activitatea și m-aș bucura dacă astfel de întâlniri s-ar ține mai des în licee”, a declarat Ionela Cătălina Alexoaie, elevă în cls a XII a B.

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *