FOTO 28 de elevi de la Colegiul Economic Onicescu, discuții despre profesiile viitorului, resurse naturale, UE, migrație

0

În atmosfera  primitoare a bibliotecii liceului, 28 de elevi de la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” din Botoșani, au încercat ieri (joi, 22 noiembrie) să dea un răspuns la întrebarea din Săptămâna Educației Globale 2018: ” Lumea se schimbă, noi?”.

Și au hotărât că schimbările trebuie să înceapă de la noi înșine, trecând prin zona în care locuim, țara noastră, înspre continentul în care trăim.

 

Astfel, anul viitor – 2019, anul alegerilor europarlamentare, va fi un an al schimbărilor în Europa, antrenând schimbări și în România, ca să nu vorbim decât de președinția Consiliului Uniunii Europene care urmează să fie asigurată de țara noastră.

Loading…

 

Vor fi schimbări în sfera Parlamentului European, urmate de schimbări la nivelul Comisiei Europene, cu toate componentele sale, la nivelul Băncii Centrale Europene și așa mai departe.

 

În context, tinerii au descoperit, cu ajutorul Centrului Europe Direct Botoșani, principalele previziuni pentru evoluția Europei în anul 2019, în discursul președintelui Jean Claude Juncker privind starea Europei. S-au împărțit pe grupe iar fiecare grupă și-a ales câte o temă din cele 10 priorități ale  Comisiei sau din propria viziune.

Apoi membrii grupelor și-au desemnat câte un lider. Ca să se schimbe ei înșiși, cum a fost vorba de la început, liderii și-au propus a îmbrățișa diferite profesii de viitor, care să le dea puterea de a schimba lumea: avocat, parlamentar, ministru, înalt funcționar la Comisia Europeană și chiar șef de Poliție de Frontieră. S-au documentat din cărțile bibliotecii și cele oferite de Centrul Europe Direct cât și pe Internet.

 

loading…

Au urmat intervențiile publice

Spre exemplu cei de la grupa economiștilor s-au arătat interesați de proprietatea funciară din România și de resursele naționale. Ei au propus ”impozitarea suplimentară a exploatării degenerative extra-naționale a resurselor României”. În paralel își doresc sprijinirea investițiilor de inovare și tehnologie avansate sau producția ecologică.  Ei își mai propun constituirea și sprijinirea unor societăți comerciale care să verifice și să acorde consultanță privind activitățile economice de interes local și național. De asemenea vor îmbunătățirea și remodelarea activităților turistice din România în mod eficient.

 

Grupa Avocaților democrației crede că fiecare cetățean este liber să își exprime public opinia fără a suporta consecințe neplăcute. Ei  cred că toți cetățenii Uniunii Europene au aceleași drepturi fundamentale bazate pe valorile egalității, nediscriminării, incluziunii, demnității umane, libertății și democrației.  Faptul că autoritățile sunt uneori prezente, în mod  intruziv, în relațiile dintre oameni și mai ales în domeniul privat, este considerat drept încălcarea unui principiu fundamental. Principiile democrației pe care ei le susțin: libertatea, responsabilitatea, dreptatea, proprietatea, pluralismul politic, separarea puterilor in stat, reprezentativitatea. Avocații democrației  mai pledează pentru impunerea protecției pentru cei  mai vulnerabil dintre cetățeni, oferind exemple din Grecia, unde persoanele vulnerabile sunt ajutate și susținute de către stat.

 

Problema migrației a suscitat interesul altor două grupe de tineri: viitorii politicieni precum și viitorii responsabili de protecția frontierelor. Ei au făcut o analiză swot a problemei. Elemente Pro: migranții ocupă locurile de muncă pe care românii le  ocolesc; sunt plătitori de taxe și impozite, contribuind astfel la bugetul național. Argumente contra migrației: migranții ocupă și slujbele pe care le-ar ocupa românii;  ei suprasolicită infrastructura și serviciile sociale.  Metode de integrare: oferind drepturi legale, la fel ca și celorlalți cetățeni;  un mediu prietenos în care să își desfășoare activitatea; cursuri de limbă pentru adaptare;  posibilitatea de a se dezvolta în diferite domenii.  Unul dintre vorbitori a propus ca, pentru primul an de muncă al celor proveniți din imigrație, să nu se perceapă taxe și impozite. În decursul aceluiași an țara în care se află migranții va trebui să îi ajute la obținerea cetățeniei și oferirea către aceștia a  drepturilor civice, potrivit Constituției.

 

Alte probleme interesante prin care tinerii își propun să schimbe lumea, potrivit standardelor europene:  reducerea exploatării copiilor și a muncii forțate,  transparența și trasabilitatea în lanțul alimentar (o serioasă  problemă de protecție a consumatorilor), dezvoltarea capacităților de comunicare în sectoarele public și privat.

 

”Ca de obicei, foarte maturi și responsabili sunt elevii de la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” din Botoșani” – a declarat în final Radu Căjvăneanu, reprezentantul Centrului Europe Direct, participant la dezbatere.

Felicitări conducerii colegiului, doamnei profesoare Alina Iosub – Georgescu, pentru modul în care i-a   pregătit  pe elevi, mulțumiri doamnei bibliotecare Niculina Petrea, pentru că  a asigurat cadrul potrivit în organizarea activității.

 

Sursa: Europe Direct Botoșani

 

 


 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *