Fost inspector școlar general, palmă pentru PSD: ”Câte 5 lei pentru temele făcute și 3 lei pentru ieșirea elevului la tablă?”

0

Propunerea legislativă de a acorta 10 lei pentru fiecare elev care merge la școală și nu chiulește este considerată drept o măsură ”halucinantă și fără precedent în educație” de către un fost inspector școlar general. 

Mihaela Huncă, deputat Pro România Botoșani, fost ”general” în Educație, consideră că disperarea actualei guvernări a atins cote maxime având în vedere proiectele fanteziste inițiate. 

 

 

 



”De ce nu acordă și câte 5 lei pentru temele făcute și 3 lei pentru ieșirea elevului la tablă? Lăsând gluma deoparte, situația învățământului românesc și modul pueril în care guvernul vede rezolvarea abandonului școlar sunt probleme serioase! În primul rând, prioritățile învățământului românesc sunt altele și, în niciun caz, a da bani direct unor copii care nu au nici cea mai mică noțiune de educație financiară. Care e efectul pe termen lung al acestei măsuri? Reducerea abandonului școlar, la fel ca în statele Uniunii Europene implică programe complexe care cuprind investiții în infrastructura școlară,dotări, programe de sprijin de tipul “Școala după școală”, activități de consiliere a elevilor și părinților, formarea cadrelor didactice. În niciun caz a transforma în salariați pe elevi. Încă mă minunez, sper să fie o glumă din seria “viața bate filmul” sub conducerea PSD-ALDE în România!”, a declarat deputatul Mihaela Huncă

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *