Liderul PRO România Botoșani acuză Guvernul Dăncilă că încalcă Legea și blochează un proiect pentru Învățământ

deputat Mihaela Huncă, Pro România Botoșani

Mihaela Huncă:  “Românii au o vorbă de care guvernul Dăncilă se  pare că nu a auzit încă: unde-i lege, nu-i tocmeală! Executivul   României subminează rolul Parlamentului şi al Administraţiei Prezidenţiale privind adoptarea şi promulgarea legilor! ” 

“Vă reamintesc că  Parlamentul României a aprobat inițiativa mea legislativă privind înființarea de  centre de excelență în fiecare județ, iar la începutul lunii mai a acestui an Președintele României a promulgat modificarea în acest sens a Legii Educației Naționale.Fiecare județ așteaptă de atunci înființarea de centre de excelență finanțate din bugetul Ministerului Educației Naționale. În mod inexplicabil însă, Guvernul întârzie elaborarea regulamentului   de organizare și funcționare a acestor entități educaționale. Odată cu punerea în aplicare a acestei legi centrele de excelență județene vor putea oferi tinerilor capabili de performanță o pregătire la nivel înalt în spații dotate cu echipamente de ultimă generație”, declară deputatul de Botoșani Mihaela HUNCĂ.

 

 

Centrele   de excelență,   unități conexe ale   MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu personalitate juridică,  vor putea accesa resurse financiare pentru realizarea de proiecte și programe europene și vor putea realiza şi asigura implementarea unor programe de parteneriat cu instituţii din ţară şi din străinătate, cu organizaţii neguvernamentale pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi asigurarea resurselor necesare pregătirii de performanță.

“Au  trecut  patru luni  de la promulgarea   legii, iar Guvernul   Dăncilă blochează aplicarea efectivă a actului normativ. Toate acestea vin acum, când sistemul de învățământ românesc suferă, iar  elitele pe care le avem din rândul elevilor și profesorilor, iau calea străinătății. Aștept ca Guvernul să respecte Constituția României și să elaboreze cât mai repede regulamentul de organizare și funcționare a centrelor de excelență. Avertizez că vom fi din nou arătați cu degetul la Bruxelles pentru  slaba capacitatea dministrativă şi instituţională a autorităţilor de la Bucureşti de a pune în practică legile adoptate şi armonizate cu legislaţia europeană”,  a concluzionat  deputatul Pro România Mihaela HUNCĂ.