”Social-democratul” Macaleți plimbă copiii basarabeni prin Botoșani, ”țăranul” Țurcanu plimba copiii săraci din județ

0

În momentul de față, la conducerea Consiliului Județean Botoșani se află PSD și social-democratul Costică Macaleți. Teoretic, PSD și Macaleți ar trebui să fie preocupați de cei mulți și săraci pentru că aceștia sunt și mai mulți și mai săraci și din cauza modului în care PSD a guvernat România în ultimii 28 ani.

Astăzi, Consiliul Județean Botoșani a transmis un comunicat de presă în care se anunța că Macaleți a fost premiat în Republica Moldova pentru modul în care a organizat sejurul a 41 de elevi și 4 profesori, toți din Basarabia, în județul Botoșani.

Mi-am adus aminte că Macaleți a fost ales în iunie 2016 președinte al CJ Botoșani și că de atunci până acum nu a organizat niciun sejur pentru vreun copil sărac din județul care este condus de el și social-democrați.

Și mi-am mai adus aminte că fostul președinte al CJ, Florin Țurcanu, pe care mulți din politica locală l-au privit cu dispreț pentru că era de la țară, că era ”țăran”, a fost singurul și va fi pentru mult timp singurul președinte al CJ care a plimbat prin județ zeci de copii din familiile sărace.

E frumos să ai grijă de copiii de peste Prut, dar să uiți total de sărmanii tăi e strigător la cer, mai ales când spui că ești social-democrat.

Florin Țurcanu, dincolo de toate defectele sale, avea câteva calități importante iar una dintre ele era aceea de a nu uita de unde a plecat, de a nu uita că în județul acesta există enorm de multe familii sărace ai căror copii au șanse infime de a progresa și doar un noroc îi poate salva. De asta a și dus în tabără la Memorialul Ipotești câțiva zeci de copii din familiile sărace din județ și i-a plimbat, pentru a le arăta că se poate și altfel decât să cari apă cu găleata, se poate și altfel decât să ai wc-ul în fundul curții, că județul acesta are și locuri care pot fi vizitate,  și poate, cel mai important, că există cineva care se interesează de ei, care le dă o speranță.

Nu analizez alte aspecte din mandatul lui Țurcanu, pentru că l-am criticat dur când el era în funcție, nu după ce a pierdut puterea, iar la aspectul menționat Țurcanu este singurul care a făcut ceva pentru copiii din familiile sărace.

Macaleți și PSD tocmai de aceștia par să fi uitat, de copiii din familiile nevoiașe. Ajutorul social acordat părinților pentru niște voturi nu îi ajută cu absolut nimic pe acei copii, poate doar într-un procent infim din familii banii ajung direct sau indirect la copii.

Bogdan CALINIUC

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *