Politică

Cât de mult are de câștigat sau de pierdut PNL pentru că familia Țurcanu a plecat la ALDE?

Au condus PNL cu mână de fier, au plecat cam în același timp din tabăra liberală și acum au făcut pasul tot împreună pentru preluarea ALDE Botoșani.

Florin Țurcanu, fostul președinte al PNL Botoșani și al Consiliului Județean, este vicepreședinte al ALDE, în timp ce soția sa, fostul deputat liberal Roxana Anușcă Țurcanu, este președintele ALDE Botoșani.

În ALDE au mai ajuns acum și primarul Costel Romanescu, din Păltiniș, cel dat afară din PNL pentru că a participat la întâlnirea cu Liviu Dragnea organizată de PSD. 

Cât de mult pierde PNL Botoșani pentru că familia Țurcanu a plecat la ALDE? Dar cât de mult câștigă liberalii din mutarea asta?

 

 



 

 

În primul rând, PNL a pierdut un om care știe să facă opoziție la PSD, care știe să lovească în pesediști din toate unghiurile posibile, și care este absolut spectaculos în declarații. 

Apoi, PNL a pierdut un om care cât timp a condus partidul a arătat că știe să conducă, chiar dacă de cele mai multe ori dictatorial, dar liberalii au arătat că nu au nicio problemă să vină cineva și să-i țină sub papuc, să-i domine total, să facă ce vrea în partid, atât timp cât unii dintre ei primesc funcțiile dorite.

Totodată, în rândul aleșilor locali liberali, Țurcanu încă mai are trecere, încă mai are ”adepți” care ar putea să-l urmeze în campania pentru alegerile locale de anul viitor. 

Sunt convins că prin plecarea la ALDE, Țurcanu vrea să-i pună la punct pe vreo câțiva din PNL pe care el i-a făcut mari în politică și care i-au întors spatele sau chiar au lovit în el în momentul în care a avut probleme. 

Acum și partea cealaltă!

PNL are și multe de câștigat de pe urma poziționării publice a lui Florin Țurcanu ca rival al PNL Botoșani, într-un alt partid. 

În primul rând, PNL scapă de problemele penale pe care le are în continuare Florin Țurcanu și pe care le-ar fi decontat electoral dacă acesta rămânea printre liberali. Știu că nu îi place lui Florin Țuircanu, dar el reprezenta din acest punct de vedere un balast pentru PNL Botoșani și o vulnerabilitate a partidului în viitoarele campanii electorale din anul care urmează. 

Apoi, tocmai modul de a conduce a lui Florin Țurcanu, aproape dictatorial și doar cu un grup foarte apropiat lui, cu multe rude impuse pe funcții publice, inclusiv pe soția și fratele său, reprezintă o imagine de care PNL s-a dezis în ultimii ani. 

Știu că nu îi face plăcere să i se pună în față aceste aspecte, dar dacă vrea să aibă succes Florin Țurcanu trebuie să le ia în calcul, să și le asume public, să le explice și să încerce să le rezolve pe toate probeleme enumerata și care sunt acum doar ale lui, nu mai sunt și ale PNL-ului.  

Cât pierde sau câștigă PNL de pe urma plecării lui Florin Țurcanu și a Roxanei Anușcă Țurcanu vom vom vedea la următoarele alegeri locale, când vor candida cei doi și vor concura cu liberalii. 

Sper ca din toată experiența, de la mărire și până la decădere, Țurcanu a învățat să își aleagă mai bine persoane în care să se încreadă și, dacă va mai avea vreodată puterea, să nu mai pună orice idiot de la partid în funcții doar pentru că îi pupă lui ghiulul de ”Împărat” și să îi respecte așa cum se cuvine pe cei care cu adevărat îl susțin.

Bogdan CALINIUC