Administrație

Va fi mai rău ca la Suceava! Medicii și asistentele din Botoșani vor fi omorâți de un sistem corupt și comunist. Nu va avea cine să ne salveze!

Poate titlul este prea dur, dar este realitatea care ne așteaptă dacă cei cu funcții nu fac nimic pentru medici, asistente, infirmieri, ambulanțieri și pentru pacienți.

Săptămâna trecută am scris despre apelul medicilor de la Secția Boli Infecțioase că nu au NIMIC de protecție în fața Covid19, nici măști, nici mănuși, NIMIC.

În emisiunea de astăzi de la Tele M îl am în intervenție telefonică pe prefectul Dan Nechifor care îmi spune că deși li s-a spus că se pot obține echipamente de la nivel central ”nu a cerut nimeni cantități suplimentare”. OK!

Sun la managerul Spitalului Județean și doamna îmi spune că dotări s-au trimis, în limita disponibilului, dar că oricâte ar trimite acolo tot se va spune că nu sunt.

 

 



 

 

Din cele spuse de cele trei părți apar și mai multe întrebări, fără niciun răspuns concret, fără o soluție urgentă. 

S-au furat de către personal măștile și mănușile? (acum să nu fim virgini cu toții și să ne facem că nu am auzit asta vreodată)

Au fost solicitate de către conducerea Secției și nu au fost trimise de conducerea Județeanului?

Nu a fost solicitat nimic din partea Secției Infecțioase dar s-a apelat la presă și oameni de afaceri doar pentru că sunt orgolii între medici, între actualul manager și colegii de pe această secție?

A raportat într-un stil comunist conducerea Spitalului Județean către Instituția Prefectului că totul este asigurat? (Nu ar fi prima oară când se întâmplă asta din partea managerilor de la noi doar pentru a arăta că ei sunt performanți) Vă aduceți aminte că am avut vizita unui premier, Viorica Dăncilă, și de la Spitalul Județean s-a transmis că NU NE LIPSEȘTE NIMIC? 

Conducerea Spitalului Județean a transmis Instituției Prefectului solicitare cu privire la lipsurile de de urgență de pe secția Boli Infecțioase și reprezentanții Guvernului în teritoriu nu au făcut nimic în acest sens?

Omoară Coronavirus, dar omoară și hoția din spitale, și orgoliile prostești între medici, și prostia managerială, și raportările comuniste, și administrația îmbâcsită de hârțogăraie.

 

 



 

 

Dar prima variantă pică din start. Nu există nicio asistentă, niciun medic în Botoșani, în România, în lumea asta care să primească în dotare echipament de protecție și să îl ducă acasă, să îl vândă și să își pună în pericol viața, viața familiei, pentru că fiecare cadru medical se întoarce la un moment dat și acasă la copii și soție sau soț, la părinți.

Nu există medic și asistent cu mintea întreagă care să știe că ajunge în fața lui un om cu cel mai ucigător virus al momentului și să stea fără mănuși și mască în fața pacientului bolnav, conștient fiind de ce se poate întâmpla după primul metru făcut de lângă acel pacient.

Apoi, nu a cerut un șef de secție echipamente de protecție, nu au cerut doi șefi de secție, dar nu  a cerut chiar niciunul? Chiar atât de mari să fie orgoliile încât șefii de secție să își pună în pericol viața lor, a familiilor lor, a colegilor, a celorlalți pacienți de pe secții?

NU EXISTĂ AȘA CEVA!

În timp ce scriam acest material am fost sunat de o doamnă asistentă, soția unui prieten de pe Facebook, care mi-a spus, cu disperare în glas: ”Vom muri! Pa! Nu trec două săptămâni și va fi jale la Botoșani! Suntem trimiși la un război fără nicio armă, dar și fără nimic de apărare. Au fost medici care nu au vrut să intre în gardă dar au fost amenințați că li se desface contracul de muncă. La noi va fi mai rău ca la Suceava la câte persoane avem întoarse în județ din străinătate și care nu au respectat izolarea. Nu avem la Infecțioase mănuși și măști, dar nu avem nici la Maternitate. Lucrează medicii cu niște mănuși jerpelite primite, câte trei de fiecare, acum ceva timp pe semnătură. Cum se tot spune că există echipamente dacă noi nu avem nimic?”.

Pe cine să crezi? Cadrele medicale care își riscă viața lor și a familiilor lor, pe managerul Spitalului Județean sau pe prefectul Dan Nechifor? Acum întrebarea normală este pe cine să credem, pe managerul Spitalului Județean sau pe prefect? Pe medici și asistente sau pe premierul Ludovic Orban?

Domnilor cu funcții de conducere, dacă îi lăsați pe ei să moară, pe medici și asistenți, ne omorâți pe toți! Dacă unii români întorși acasă de peste hotare au fost inconștienți… nu trebuie să fiți și voi la fel!

 

Nu am crezut că voi ajunge vreodată să închei un text astfel. Doamne, iartă-ne și apără-ne!

Bogdan CALINIUC

 

loading…