Botoșănenii chemați să lupte împotriva lui Dragnea și a PSD-ului. Liberalii scot 1000 de membri de partid la un marș

0

Pentru că mor copiii în spitale pentru că nu sunt vaccinuri, pentru că se scumpește benzina și motorina, pentru că se scumpește energia electrică, pentru că au crescut ratele, pentru haos în fiscalitate, administrație publică, pentru lipsa proiectelor de infrastructură, liberalii îi cheamă pe botoșăneni alături de ei, în stradă, să participe la un marș anti-PSD.

Fostul deputat Cristian Roman a declarat că PNL va organiza în această după-amiază, în toate capitalele reședință de județ, un marș anti-PSD.



Cristian Roman, PNL Botoșani

La Botoșani acesta va porni din fața sediului PNL, din strada Teatrului, apoi pe Calea Națională până la Direcția Muncii, apoi un popas la sediul PSD și finalul va fi în fața sediului Instituției Prefectului, acolo unde va fi citită moțiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului ”PSDdragnea”. La această manifestare vor participa 1000 de membri PNL, potrivit lui Roman.

”Această guvernare a reușit într-un timp record să provoace un haos generalizat în toate domeniile de activitate, de la sănătate, educație, justiție, infrastructură. Ne dorim foarte tare să răsturnăm guvernul incompetent, dar ne dorim să intrăm la guvernare doar prin alegeri”, a declarat Cristian Roman.



Liberala Agnes Holca, managerul firmei cu cea mai mare cifră de afaceri din județ, a declarat că PSD încearcă să creeze un conflict între românii salariați și românii oameni de afaceri, între români și străini.

”PSD prin diverse voci minunate, ministrul Muncii, spune că ”Noi guvernul PSD am făcut tot ce se poate pentru cetățean, am luat cele mai bune măsuri pentru ca omul să trăiască bine. Este problema angajatorului dacă cumva salariul angajatului va scădea”. Nu mai spunem exploatator, ci angajator, nu exploatați, ci angajați. Toate măsurile luate de PSD au dus la o creștere teoretică de 2 lei. Pe vremuri în criza PCR-ului creșteaui cu 100 de lei alocația copiilor. Cei care au accesat la prima casă, plătesc câte 100 de lei mai mult rată la bancă. Tot ce face PSD nu este nci pentru cetățean, nici ca România să meargă pe un drum corect, ci să inducă în subliminalul dintre noi un conflict. Eu în România asta nu vreau să trăiesc!”, a declarat Agnes Holca.



Și Mirela Saucă, președintele Organizației de Femei a PNL, a declarat că România a ajuns ca țările din Africa și copiii mor din cauza lipsei vaccinurilor.

”Așteptăm vaccinurile de la Crucea Roșie, ca în țările din Africa. Din cauza lor mor oameni și credem că este un motiv suficient să fie dați jos de la guvernare”, a precizat Mirela Saucă.



De asemenea, Cătălin Rotundu, primarul comunei Dângeni și secretarul general al PNL, a spus că Liviu Dragnea, președintele PSD, își asumă calitatea de ministru al Dezvoltării în România și face tot posibilul ca primarii să stea la mila acestui minister pentru a primi bani pentru dezvoltarea localităților pe care le conduc.

”Încep să fiu iritat de ce face domnul Dragnea prin acest minister de un an. Dumnealui ne spune că Ministerul Dezvoltării ne dă bani, de parcă noi nu am face nimic și ar trebui să ne comportăm ca niște slugi și să stăm cu mâna întinsă la acest minister. Își dorește ca toți primarii să stea cu mâna întinsă la Guvernarea PSD. Cu cât suntem mai umili și cu capul plecat avem șanse să primim proiecte. Pentru a apăsa pedala și a face să stăm cu capul cât mai plecați, aceste măsuri fiscale anunțate nu fac decât să ne arate că bugetele pentru dezvoltare pot fi și mai mici. După cum știți, în loc de 16%, din 2018 primăriile vor primi 10%”, a concluzionat primarul Cătălin Rotundu.

Economistul Gheorghe Sorescu, prim-vicepreședintele PNL, a declarat că este inexplicabil modul în care PSD a bulversat toată țara și măsurile economice anunțate sunt de natură să destabilizeze țara.



 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *