Șoptică despre trădarea lui Judele: Dumnealui era prea mult plecat prin țară, unde are business

0

Senator Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani

Senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, spune că a fost luat prin surprindere de plecarea lui Radu Judele, consilier județean al partidului, la PMP, unde a devenit președinte.

Totodată, Șoptică susține că erau nemulțumiri cu privire la activitatea politică a lui Judele în PNL.



”Nu ne-am certat, nu a plecat dintr-un astfel de motiv. Este adevărat că au fost discuții legate de activitate slabă politică și chiar administrativă la CJ. Dumnealui era prea mult plecat prin țară, unde are business, are și domiciliul în Iași. Dar nu mă așteptam la plecarea la altă formațiune politică. Mergem înainte, avem oameni noi care vin în partid, intelectuali, oameni de afaceri. Nu este nicio problemă pentru PNL plecarea lui Radu Judele”, a declarat Costel Șoptică.



Liderul PNL Botoșani susține că vineri, când a fost întâlnirea cu primarii din partid, nu se știa de plecarea lui Judele la PMP.

Totodată, Șoptică susține că este exclusă o plecare în masă din PNL către PMP pentru că nu există un astfel de curent.