Politică

Comunicat: Precizări ale președintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, privind informațiile vehiculate în mass-media

Comunicat de presă ALDE Botoșani: În legătură cu informațiile vehiculate în mass-media, doresc să fac următoarele precizări:

 

Până la această oră, nu am primit nici o comunicare oficială, referitoare la începerea urmăririi penale într-un dosar al DNA;

 

În legătură cu informațiile vehiculate de presă, referitoare la presupuse ilegalități în dosarul Microsoft, menționez:

Pe timpul mandatului meu de Prim-Ministru, Guvernul nu a efectuat nici o plată în contul licențelor Microsoft;

 

 

loading…

 

Hotărârile de Guvern care au fost adoptate în acea perioadă au avut drept scop inventarierea licențelor Microsoft folosite în instituțiile publice;

Reamintesc că acest contract a fost semnat și pus în aplicare, în baza unei Hotărâri de Guvern, adoptată în 2004;

Este ciudat faptul că la peste 10 ani de la terminarea mandatului și la 3 ani după prima vehiculare a numelui meu în acest dosar, se reia această temă pe care o consider o reacție în plus față de atitudinea mea de combatere a abuzurilor și exceselor din justiție. Demersurile mele,  în mod evident deranjează pe cei care au acaparat în mod ilegitim puterea în Statul Român. Având în vedere dosarul de mărturie mincinoasă în care am fost achitat, pare că din nou asistăm la un alt produs FABRICA DNA de dosare.

 

Președintele ALDE,

Călin Popescu-Tăricean