Politică

CEJ PSD Botoșani:„Organizarea Conferinței Extraordinare a Organizației și susținerea candidaturilor Doinei Federovici la președinte și Marius Budăi la președinte executiv ”

Comitetul Executiv Județean al PSD Botoșani, întrunit astăzi cu unanimitate de voturi a convocat pentru data de 24.02.2019, Conferința Extraordinară de alegeri a Organizației Județene PSD Botoșani, conform programului de alegeri interne stabilit și comunicat de conducerea Partidului Social Democrat către toate organizațiile care au conducere interimară în prezent.

 Totodată în cadrul ședinței de la PSD Botoșani și-au anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Organizației, Doina Federovici – vicepreședinte PSD pentru Regiunea de Nord-Est și vicepreședinte al Senatului, iar actualul ministru al Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi pentru funcția de președinte executiv.

 

 

 

loading…

  „Îmi voi depune candidatura pentru funcția de președinte a Organizației Județene. Îmi doresc să continui munca începută de când am fost aleasă de colegii mei coordonator de campanii electorale în 2014 și 2016, dar și ceea ce am realizat din vara anului 2016, de când sunt președinte interimar al organizației. Vreau să fac echipă cu toți colegii mei din PSD Botoșani și împreună să ne menținem în primele 10 organizații PSD din țară. Acest lucru nu îl pot face singură, ci doar împreună cu toți colegii mei alături de care am câștigat toate alegerilei. Cred că acest lucru s-a datorat în primul rând coeziunii din partid, a faptului că am ascultat întotdeauna problemele botoșănenilor și am făcut fiecare ce a ținut de noi pentru a veni cu soluții pentru rezolvarea acestor probleme”, a declarat Doina Federovici.

 

Loading…

 

 Comitetul Executiv Județean, format din președinți de organizații, primari, viceprimari parlamentari, președinte și vicepreședinți ai Consilului Județean, viceprimari ai municipiului reședință de județ, consilieri județeni, consilieri municipali și alți membri, și-a declart susținerea față de cele două candidaturi.

   „Consider că principala prioritate a Organizației Județene a Partidului Social Democrat este de a pune în practică pe plan local toate angajamentele pe care le-am luat la nivel de investiții. Am parcurs toate etapele politice pe care un membru de partid trebuie să le îndeplinească pentru a  căpăta experiență. De fiecare dată am pus înaintea propriilor obiective, interesul oamenilor care m-au ales în oricare dintre funcțiile pe care le-am îndeplinit până în prezent. Îmi doresc să fac echipă în continuare cu doamna senator Doina Federovici și cu ceilalți colegi și să avem consens și stabilitate în cadrul Organizației”, a declarat Marius Budăi.