VIDEO Răzvan Cuc și Doina Federovici, promisiuni pentru drumuri și autostrăzi

0

Aflat în vizită de lucru la Botoșani, ministrul Transporturilor și liderul PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, au anunțat investiții masive în drumurile naționale din județ, dar și autostrăzi cu finanțări naționale și prin parteneriat public privat în Moldova.

 

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat la Botoșani că instituția pe care o conduce nu va lua pauză în semn de solidaritate cu suceveanul care a construit primul metru de autostradă în Moldova.

Întrebat dacă va fi solidar cu Moldova și cu restul României pe 15 martie, la ora 15.00, timp de 15 minute, ministrul a declarat că ”Probabil voi fi pe șantiere la acea oră”.

 

 

 

loading…

 

Acesta a precizat că A8, autostrada care va conecta Moldova de Ardeal, va fi făcut pe un tronson prin parteneriat-public-privat pentru că este cea mai viabilă soluție.

Cuc nu a putut preciza un an în care statul va construi în Moldova al doilea metru de autostradă după cel al suceveanului.
Ministrul Transporturilor a fost în vizită de lucru la Botoșani, unde s-a întâlnit cu primarii și parlamentarii din județ, doar deputații și senatorii PSD participând la întâlnire.

 

 

 

 

 

Acesta a precizat că speră ca până la sfârșitul anului să înceapă lucrările de modernizare a drumului european Botoșani-Târgu Frumos și a anunțat turnarea a peste 100 km de covoare asfaltice pe celelalte drumuri naționale din județ.

Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a declarat că Opoziția dezinformează și că în 2019 social-democrații vor turna covoare asfaltice pe drumuri pe care nu s-a mai turnat de peste 20 de ani.

La întâlnirea cu ministrul Cuc au fost prezenți deputații Tamara Ciofu, Răzvan Rotaru, Costel Lupașcu, senatorul Lucian Trufin, Remus Dulgheru, directorul Registrul Auto Român, Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean, vicepreședinții Dorin Birta și Liviu Toma, prefectul Dan Șlincu.

De asemenea, primarii Relu Tîrzioru, din Săveni, Dorin Alexandrescu din Dorohoi, Andron Țâmpău din Bucecea, Florin Buțura din Ștefănești, Dan Oloeriu din Flămânzi.

Loading…

 

 

 

 

 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *