Europarlamentarul Renate Weber la Botoșani: ”Nu mai e nimic liberal în PNL”

0

Eurodeputatul Renate Weber a declarat, într-o vizită la ALDE Botoșani, că românii trebuie să fie atenți pe cine trimit în viitorul Parlament European pentru că de asta depinde și parcursul european al României.

Aceasta a precizat că singurii candidați liberali sunt pe lista ALDE.

”Nu mai e nimic liberal în PNL. Primii pe lista PNL sunt pedeliști”, a declarat europarlamentarul.

 

 

 

Weber susține că Uniunea Europeană trece printr-un moment dificil din cauza poveștii cu Brexit-ul. ”Trăim un moment destul de dificil, nici măcar nu știm ce se întâmplă cu Brexit-ul, inclusiv Marea Britanie va participa în competiția pentru Parlamentul European. Eu sper din suflet măcar să rămână. Cred că această bâlbâială va fi decontată de UE, iar vocile care au multe reproșuri la adresa UE vor continua. Pe de altă parte sper ca oamenii să fie suficient de înțelepți să trimită în PE pe cei care au demonstrat și până acum că nu uită de unde au plecat și votează să fie în interesul românilor, agriculturi, economiei românești. Avem bătălii care nu sunt pe linii ideologice ci pe țări și grupuri de țări. Sunt cele mai importante alegeri europarlamentare”, a declarat Renate Weber.

 

 

Aceasta susține că zvonurile potrivit cărora ALDE România va fi exclus din familia politică europeană ALDE sunt nefondate și pune totul pe seama campaniei electorale în care liderii europeni ai ALDE se află în țările lor, inclusiv a liderului Guy Verhofstadt.

 

 

”Mă îndoiesc de faptul că vreodată ALDE va fi exclus din ALDE european. Nu vreau să confund vocile a două sau trei partide membre în familia europeană care au solicitat acest lucru, dar care nu vor trimite niciun eurodeputat potrivit sondajelor. Nu vreau să confund acele voci cu cele care contează. Sunt oameni care nu mai au probleme cu locurile de muncă de la ei în țară, nici cu protecția mediului, și au făcut un cal de bătaie ca să arate unui electorat cât sunt ei de activi, vorbesc de Austria, Olanda. Nu mă impresionează astfel de atitudini pentru că asta este situația în campania electorală. Liderul ALDE european… el știe de fapt care este situația aici. Mă deranjează că o perioadă de timp a susținut că avem dreptate. E o dezamăgire din acest sens pentru mine, dar opun pe seama campaniei electorale”, a precizat Weber.

 

Aceasta a fost însoțită la Botoșani și de Claudiu Catană, președintele organizației de tineret a ALDE la nivel național și consilier local în București.

La Botoșani, europarlamentarul a fost așteptat de Liliana Mincă, președintele ALDE Botoșani, Liviu Rădășanu, președintele organizației municipale, și de ceilalți lideri locali ai partidului.

După conferința de presă, Renate Weber s-a întâlnit cu membrii ALDE Botoșani în sala de conferințe a Hotelului Rapsodia.

 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *