Politică

Cunoscuta jurnalistă Carmen Avram vine la Târgul Agro – Zoo de la Popăuți

Vedeta TV Carmen Avram, cunoscuta realizatoare a emisiunii-anchetă ”În Premieră”, vine la Botoșani în calitate de candidat la alegerile Europarlamentare.

Aceasta este pe locul doi pe lista PSD la Europarlamentare și vine în vizită electorală la Botoșani.

Aceasta va fi prezentă duminică la Târgul Agro-Zoo de la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți, eveniment care va marca acest week-end.

 

 

 

Informația a fost confirmată de senatorul Lucian Trufin, secretarul Comisiei pentru Agricultură din Senatul României.

“O prezență de-acum obișnuită pentru fermierul botoșănean, va fi cea a domnului ministru Petre Daea. Acesta va fi însoțit de secretarul de stat Teodora Gheniu, de o delegație formată din deputați și senatori ai comisiilor de agricultură din parlamentul României condusă de domnul deputat Valeriu Steriu, de doamna Carmen Avram, realizator TV al unor importante reportaje dedicate fermierilor și celor ce simt și trăiesc românește, precum și de echipa puternică social democrată din Botoșani, reprezentată de doamna senator Doina Federovici, vicepreședinte la Senatului și de  domnul deputat Marius Budăi, ministru al muncii. Prezența acestor invitați demonstrează respectul pentru munca și dedicarea atât a domnului Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți, cât și pentru cea a fermierilor, producătorilor și procesatorilor  botoșaneni care, dacă sunt ascultați, respectați și susținuți, aduc plus valoare economiei județului și pun Botoșaniul pe harta producțivității și  calității  în domeniul agricol și agroalimentar. ” a mai adăugat senatorul social- democrat.

Evenimentul din 4-5 mai este organizat de SCDCOC Popăuți, Asociația Moldoovis, Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice, Asociația Crescătorilor de Taurine din județul Botoșani, Asociația Produs din Botoșani, Consiliul Județean Botoșani în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale și Prefectura Botoșani.